Siria va participa în premieră la summitul G7 din Franţa
0Președintele Siriei, Ahmed al-Sharaa, va participa la summitul G7 din Franţa, programat între 15 şi 17 iunie.
Este prima dată când Siria participă la un summit G7 de la crearea formului internațional, în 1975.
Invitația la summitul din 15-17 iunie de la Évian-les-Bains, în sud-estul Franței, i-a fost înmânată personal ministrului sirian de finanțe, Yisr Barnieh, care a participat la reuniunile financiare ale grupului desfășurate săptămâna aceasta la Paris, a declarat o sursă pentru Reuters.
Sursa, un oficial sirian, a afirmat că participarea Siriei la discuții se va concentra probabil pe rolul țării ca „potențial hub strategic pentru lanțurile de aprovizionare”, după închiderea Strâmtoarii Ormuz.
Transportul maritim prin strâmtoare a fost în mare parte suspendat după izbucnirea războiului cu Iran la sfârșitul lunii februarie, afectând economia globală.
Miercuri, Marina Gărzilor Revoluționare din Iran a anunțat că a permis trecerea a 26 de nave comerciale, inclusiv petroliere și portcontainere, prin Strâmtoarea Ormuz în ultimele 24 de ore.
Siria încearcă să se refacă după cei 14 ani de război civil, apropiindu-se de Occident.
Deși majoritatea sancțiunilor impuse în timpul regimurilor foștilor președinți Hafez al-Assad și Bashar al-Assad au fost relaxate, atragerea investițiilor străine și restabilirea relațiilor bancare normale s-au dovedit mai lente și mai dificile decât sperau mulți oficiali.