Președinta interimară a Venezuelei: capturarea lui Maduro este un „punct de cotitură” în relațiile cu SUA

0
0
Publicat:

Capturarea lui Nicolas Maduro pe 3 ianuarie în timpul unei operațiuni militare americane "a marcat un punct de cotitură" în relația Venezuelei cu Statele Unite care avansează pe „o cale bună”, a afirmat luni președinta interimară, Delcy Rodriguez, citată de AFP.

Delcy Rodriguez, președinta Venezuelei FOTO: AFP

Sub conducerea lui Delcy Rodriguez, Caracasul şi Washingtonul au restabilit relaţiile lor diplomatice, care fuseseră rupte de Maduro în 2019.

"Data de 3 ianuarie 2026 a marcat un punct de cotitură în politica naţională şi în viziunea noastră asupra relaţiilor internaţionale pentru a relua calea diplomatică cu guvernul Statelor Unite", a declarat Rodriguez la Caracas, în cadrul unui eveniment public, potrivit Agerpres.

În opinia sa, Venezuela se află într-un moment "pe care nu ni-l imaginam în 2025".

"Au trecut aproape şase luni şi am sentimentul că aceasta a fost calea cea bună de urmat: rezolvarea diferendelor, aplanarea divergenţelor" prin diplomaţie, a adăugat cea care guvernează sub presiunea Statelor Unite.

Nicolas Maduro Guerra, fiul fostului şef de stat pus sub acuzare pentru trafic de droguri în Statele Unite, a ascultat discursul doamnei Rodriguez din public, la o oarecare distanţă de tribuna oficială.

Președintele Donald Trump pare să se înțeleagă surprinzător de bine cu apropiata lui Nicolás Maduro, care se află acum la conducerea Venezuelei.