Premierul japonez Shinzo Abe efectuează o vizită istorică la Pearl Harbor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Shinzo Abe, considerat de către unii drept un naţionalist revizionist, îi face o vizită lui Barack Obama la Pearl Harbor, în Hawaii, unde armata japoneză a ucis peste 2.000 de militari americani pe 7 decembrie 1941 şi a grăbit intrarea Statelor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial.

La 75 de ani de la acel eveniment tragic pentru armata americană, premierul japonez vine într-o vizită istorică de două zile la locul atacului în scopul promovării păcii.

Shinzo Abe, primul prim-ministru în exerciţiu al Japoniei care merge la Pearl Harbor după 65 de ani, nu intenţionează să prezinte scuze pentru pierderile suferite de armata americană în urma atacurilor armatei japoneze, la fel cum nu a făcut nici Barack Obama în mai, când a vizitat Hiroshima, pentru sutele de mii de victime ale primelor atacuri nucleare din istorie. Hiroshima şi Nagasaki au fost puse la pământ în august 1945 de două atacuri nucleare ale armatei americane, care au încheiat cel de-al Doilea Război Mondial.

Potrivit Reuters, Abe ţine să afirme, cu ocazia vizitei sale la Pearl Harbor, că Japonia nu va mai repeta atrocităţile comise în timpul războaielor din trecut.

„Alianţa dintre Japonia şi Statele Unite se fondează pe speranţa rezolvării diferitelor probleme ale lumii“, a declarat Shinzo Abe luni, în faţa antreprenorilor japonezi, înainte de a merge în Hawaii.

Fostul premier nipon Shigeru Yoshida a mers la Pearl Harbor în 1951, dar pentru scurt timp.

În Hawaii, unde Barack Obama şi-a petrecut o parte din tinereţea sa, liderii Japoniei şi Statelor Unite se vor reculege în faţa memorialului USS Arizona.

Shinzo Abe va susţine apoi un discurs în memoria victimelor, la care vor asista veterani ai celor două armate şi supravieţuitori ai atacului.

Vizita lui Shinzo Abe la Pearl Harbor are loc cu patru săptămâni înainte de învestirea în funcţie a preşedintelui ales al Statelor Unite Donald Trump, care a transmis semnale contradictorii cu privire la intenţiile sale asupra Asiei de Sud-Est.

Abe este unul dintre susţinătorii Parteneriatului Transpacific iniţiat de Obama, în timp ce Trump intenţionază să renunţe la el.

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Zi tristă la Casa Regală română! Fiicele Regelui Mihai s-au reunit în lacrimi și durere
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat