Organizaţia Mondială a Sănătăţii trimite o echipă de cercetători la Wuhan, China, pentru a ancheta originile SARS-CoV-2

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Wuhan la un an de la aparitia noului coronavirus Imagine:  EPA-EFE

Echipa internaţională a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) însărcinată cu anchetarea originii virusului care a provocat pandemia va merge în regiunea chineză din Wuhan, unde a izbucnit epidemia, fără a fi „supervizată” de Beijing, a asigurat vineri un responsabil al agenţiei, scrie AFP.

Săptămâna aceasta, OMS a indicat faptul că această misiune internaţională va merge în China în ianuarie, fără a da mai multe detalii despre locurile pe care le vor vizita, nici despre data sosirii lor.                

„Echipa va merge la Wuhan, este obiectivul misiunii”, a declarat responsabilul situaţiilor de urgenţă sanitară de la OMS, Michael Ryan, în conferinţă de presă.

„Încă nu avem o dată de plecare căci organizăm logistica privind vizele şi zborurile, dar ne aşteptăm ca echipa să plece în prima săptămână din ianuarie", a precizat el.                

El a mai spus că experţii vor fi plasaţi în carantină la sosire şi vor trece prin Beijing, din „curtoazie” pentru China.       

„Dar obiectivul aceste misiuni este de a merge unde au fost depistate primele cazuri la oameni”, a insistat el.   

Oameni de ştiinţă din 10 ţări participă la ancheta OMS

            

Oamenii de ştiinţă cred în general că gazda originală a virusului este un liliac, dar nu se cunoaşte animalul intermediar care a permis contaminarea umană.                

Misiunea OMS este compusă din zece oameni de ştiinţă (Danemarca, Marea Britanie, Olanda, Australia, Rusia, Vietnam, Germania, Statele Unite, Qatar şi Japonia) recunoscuţi în domeniile lor de competenţă şi are ca misiune să urmărească originile virusului şi să afle cum s-a transmis la om.               

„Echipa este una a OMS, de experţi internaţionali de renume. Vom colabora cu colegii noştri chinezi, iar ei nu-i vor superviza pe colegii noştri”, a răspuns Ryan.

Statele Unite - ţara cea mai îndoliată de pandemie cu peste 310.000 de morţi - au acuzat public Beijingul că a ascuns lucruri şi că OMS ascultă de voinţa autorităţilor chineze.       

Mai multe pentru tine:
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”