Mohamed Morsi va fi încarcerat pentru legături cu Hamas

0
Publicat:
Ultima actualizare:
ohamed Morsi a fost înlăturat de la putere la începutul lunii iulie

Un tribunal din Cairo a ordonat plasarea în detenţie a preşedintelui destituit Mohamed Morsi pentru legături cu mişcarea palestiniană Hamas, în timpul atacurilor împotriva poliţiei şi a unei evadări din închisoare la începutul lui 2011, a anunţat vineri agenţia oficială Mena.

Morsi, deţinut în secret de armată de la destituirea sa, la 3 iulie, a fost plasat oficial în detenţie pentru o durată maximă de 15 zile, în cadrul acestei proceduri privind presupusa sa implicare în atacuri împotriva poliţiei, imputate Hamas, în timpul predecesorului său, Hosni Mubarak, şi evadarea sa din închisoarea Wadi Natroun în aceeaşi perioadă, a precizat agenţia.

Preşedintele islamist Mohamed Morsi a fost înlăturat cu forţa de la putere, după ce a refuzat să dea curs solicitărilor repetate din partea poporului, a opoziţiei şi a armatei de a renunţa la fotoliu şi de a permite organizarea de alegeri anticipate. Armata a preluat puterea şi a suspendat Constituţia, amplu contestată. 

imediat după ce Morsi a fost înlăturat de la putere, armata egipteană a declarat stare de urgenţă în două regiuni: Suez şi Sinai. De atunci, forţele militare ar fi ucis cel puţin 200 de islamişti, printre care şi 32 de membri ai mişcării Hamas, a declarat un oficial din armata egipteană pentru cotidianul „Al Hayat”. 

Aceasta a acuzat Hamas că a înrăutăţit cu bună-ştiinţă tensiunile din Sinai după înlăturarea lui Morsi. „Armata de-abia mai deţine controlul asupra situaţiei de acolo. Ei (extremiştii - n.r.) intră în Sinai prin tuneluri, organizează atacuri şi apoi se întorc în Gaza prin tuneluri. Mai mult, profită de terenul accidentat de acolo şi se ascund în munţi”, spune ofiţerul care a vorbit sub protecţia anonimatului. 

Hamas nu neagă intervenţia, însă încearcă să o prezinte într-o altă lumină. „Intervenţia locuitorilor din Gaza în situaţia din Egipt nu este altceva decât solidaritate populară cu preşedintele demis Mohamed Morsi, în mandatul căruia situaţia s-a îmbunătăţit pe toate planurile”, se arată într-un articol publicat pe Al-Resalah, site-ul de ştiri al Hamasului. 

Egiptul a cerut şi a obţinut permisiunea Israelului pentru a demara o ofensivă militară amplă împotriva jihadiştilor din Sinai, potrivit „Times of London”. 

Mai multe pentru tine:
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Cine o "sapă" zilnic pe Prinţesa Kate? E o înaltă trădare! Şi nu, nu e vorba de Meghan Markle
Ultimele cuvinte ale Roxanei Moise către antrenoarea sa, înainte de a pierde lupta cu cancerul: „Eu o să mă fac bine. O să vedeți”
Marina Voica, grav afectată de criza apei din Prahova: „La 89 de ani, mă spăl la lighean. Nespălată tot nu rămân!” Orașul Breaza e paralizat: „Au externat bolnavii!”
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători