Liga Arabă a respins planul de securitate al SUA. Negocierile de pace cu Israelul sunt în impas

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liga Arabă a respins sâmbătă planul de securitate propus de Secretarul american de Stat John Kerry, care ar fi permis prezenţa trupelor israeliene la graniţa cu viitorul stat palestinian. Acest plan avea la bază încheierea unui acord de pace israeliano-palestinian, însă refuzul statelor arabe anulează eforturile Statelor Unite de a reconcilia cele două părţi.

În urma unei reuniuni de urgenţă, organizată sâmbătă la cererea preşedintelui Autorităţii Naţionale Palestiniene Mahmoud Abbas,  s-a hotărât ca niciun soldat al armatei israeliene nu va staţiona în Cisiordania, a transmis ulterior Nabil al-Araby, secretarul general al Ligii Statelor Arabe, citat de cotidianul „The Times of Israel” pe pagina sa online.

Propunerea formulată de Statele Unite ale Americii „îndeplinea cererile Israelului de a-şi extinde prezenţa miliatară şi garanta controlul israelian asupra Iordanului sub pretextul securităţii”, se arată în comunicat emis de reprezentanţii Ligii Arabe, citat de agenţia Reuters.

Planul de securitate înaintat de Kerry prevede înfiinţarea mai multor puncte de control la frontiera care desparte Iordania de Cisiordania, care ar fi fost controlate în comun atât de Israel, cât şi de Autoritatea Palestiniană. Graniţa, însă, ar fi rămas sub controlul total al Israelului, iar trupele de apărare israeliene urmau a fi acompaniate de un număr nesemnificativ de soldaţi palestinieni. 

De asemenea, Statele Unite ar fi putut contribui la asigurarea securităţii prin suplimentarea prezenţei dronelor americane în regiune.

Autoritatea Palestiniană a refuzat planul mediatorului american la începutul acestei luni, potrivit primelor informaţii despre acest subiect, declaraţiile oficiale fiind lansate sâmbătă. Deşi a negat aceste suspiciuni, Palestina se opune cu vehemenţă oricărui tip de prezenţă militară a Israelului pe teritoriile disputate, notează „The Times of Israel”.

Mai multe pentru tine:
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”