Japonia şi NATO intensifică cooperarea militară şi exerciţiile comune, în urma invaziei Rusiei în Ucraina

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vizita lui Bauer la Tokyo are loc în contextul în care Forţa de Autoapărare Maritimă a Japoniei participă la exerciţiile navale ale NATO în Marea Mediterană  Foto: Arhivă

Japonia şi NATO au convenit, marţi, să intensifice cooperarea militară şi exerciţiile comune, deoarece împărtăşesc îngrijorarea că invadarea Ucrainei de către Rusia provoacă o deteriorare a mediului de securitate în Europa şi Asia, relatează The Associated Press.

Ministrul japonez al Apărării, Nobuo Kishi, a declarat după întâlnirea cu preşedinte Comitetului Militar al NATO, Rob Bauer, că Japonia speră să îşi consolideze legăturile cu ţările europene şi salută implicarea extinsă a NATO în regiunea Indo-Pacific. 

”Securitatea Europei şi a Asiei sunt strâns legate, mai ales acum, având în vedere provocările serioale pe care le întâlneşte comunitatea internaţională”, a spus Kishi. 

Vizita lui Bauer la Tokyo are loc în contextul în care Forţa de Autoapărare Maritimă a Japoniei participă la exerciţiile navale ale NATO în Marea Mediterană. 

Japonia şi-a sporit capacităţile militare şi cooperarea cu Europa, pe lângă alianţa cu Statele Unite şi parteneriatele cu alte ţări din regiunea Indo-Pacific şi nu numai, pe fundalul ascensiunii Chinei. 

Marţi, avioanele de luptă japoneze şi americane au efectuat exerciţii de zbor comune deasupra Mării Japoniei ”pe fondul unui mediu de securitate din ce în ce mai sever, cum ar fi lansările repetate de rachete balistice ale Coreei de Nord”, a anunţat Ministerul japonez al Apărării. 

Exerciţiul comun, care a implicat patru avioane de luptă japoneze de tip F-15 şi două avioane americane de tip F-16, a avut ca scop demonstrarea ”angajamentului puternic şi cooperarea strânsă a celor două armate ca răspuns la orice situaţie de urgenţă, consolidând în acelaşi timp alianţa puternică”, se arată în comunicatul Ministerului japonez al Apărării. 

Premierul japonez Fumio Kishida a fost invitat la summitul NATO de la sfârşitul lunii iunie şi se pare că ia în considerare participarea la întâlnirea de vârf, fiind primul lider japonez care ar partcipa la un eveniment de o asemenea anvergură. 

În mai, şeful Statului Major Interarme japonez, Koji Yamazaki, a luat pentru prima dată parte la reuniunea omologilor săi NATO în Belgia. 

Bauer a lăudat angajamentul lor sporit în abordarea ”provocărilor comune de securitate”. 

Japonia s-a alăturat rapid Statelor Unite şi Europei în vederea impunerii de sancţiuni Rusiei şi au oferit sprijin Ucrainei, subliniind că războiul afectează nu numai Europa, ci ar putea încuraja şi mai mult China să îşi sporească influenţa în zona Indo-Pacificului.

Mai multe pentru tine:
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice