Italia trimite avioane militare de transport şi realimentare pentru misiunea din Mali

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mai multe state au trimis avioane cu tehnică militară în sprijinul armaei franceze care acţionează în Mali FOTO Reuters

Camera Deputaţilor din Italia a aprobat marţi trimiterea a trei avioane militare de transport şi realimentare în Mali, în contextul intervenţiei militare franceze împotriva militanţilor islamişti, informează AFP.

Ministrul italian al Apărării, Giampaolo Di Paola, a explicat că planul constă în trimiterea a două avioane militare de transport de tip C-130 şi a unui avion pentru realimentarea cu combustibil în zbor.

În plus, Italia participă cu zeci de instructori la misiunea Uniunii Europene de pregătire a membrilor armatei din Mali.

Şi Statele Unite au început transportarea, pe calea aerului, a soldaţilor francezi şi a echipamentelor, către Mali, pentru a susţine operaţiunile împotriva militanţilor islamişti din nordul ţării.

Un purtător de cuvant al Armatei americane a declarat că două avioane ale Statelor Unite au aterizat deja în capitala din Mali, venind din estul şi sudul Franţei. În următoarele zile, alte şapte avioane vor efectua zboruri către Mali.

Statele Unite se numără printre ţările care oferă susţinere logistică, Franţei, care a intervenit în Mali, în urmă cu aproximativ două săptămâni, pentru a ajuta armata din Mali să recâştige controlul asupra teritoriilor ocupate de grupurile islamiste.

Mai multe pentru tine:
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi