Încă o țară refuză invitația lui Trump: Noua Zeelandă nu va participa la Consiliul pentru Pace

0
Publicat:

Noua Zeelandă a respins invitația lansată de președintele american, motivând că, în forma actuală, inițiativa nu ar aduce un plus semnificativ și trebuie să fie compatibilă cu rolul central al ONU.

Noua Zeelandă respinge invitația lui Trump pentru „Consiliul pentru Pace” FOTO: AFP

Noua Zeelandă a anunțat vineri că nu va participa la „Consiliul pentru Pace” inițiat de președintele american Donald Trump, alăturându-se unui grup restrâns de state care au refuzat oficial propunerea, relatează Agerpres.

Decizia a fost confirmată de ministrul de externe Winston Peters, care a precizat că Wellingtonul nu exclude o eventuală reevaluare a situației. „Noua Zeelandă nu se va alătura Consiliului în forma sa actuală, dar va continua să urmărească situația”, a declarat acesta într-un comunicat.

Rezerve privind utilitatea Consiliului

Șeful diplomației neozeelandeze a explicat că mai multe state, în special din regiune, s-au angajat deja să contribuie la activitatea Consiliului în legătură cu situația din Gaza. „O serie de state, în special din regiune, s-au angajat să contribuie la activitatea Consiliului privind Gaza, iar Noua Zeelandă nu ar adăuga o valoare semnificativă în acest sens”, a adăugat Peters.

Deși numeroase țări și-au exprimat rezerve față de această inițiativă, doar câteva, printre care Franța, Norvegia și Croația, au refuzat în mod explicit invitația lansată de Washington.

Angajamentul față de ONU rămâne ferm

În același timp, autoritățile de la Wellington și-au reafirmat sprijinul pentru Organizația Națiunilor Unite și pentru cadrul juridic internațional existent. „Ne imaginăm un rol pentru Consiliul pentru Pace în Gaza, care urmează să fie îndeplinit în conformitate cu Rezoluţia 2803 a Consiliului de Securitate al ONU”, a afirmat Winston Peters.

El a subliniat că orice astfel de inițiativă trebuie să fie compatibilă cu principiile ONU. „În calitate de fondator important şi susţinător de lungă durată al Organizaţiei Naţiunilor Unite, este important ca activitatea Consiliului să fie complementară şi în concordanţă cu Carta ONU”, a precizat ministrul de externe.

O inițiativă controversată

„Consiliul pentru Pace” a fost lansat săptămâna trecută de Donald Trump în cadrul Forumului Economic Mondial de la Davos, în Elveția. Inițiativa făcea inițial parte din planul american de a pune capăt războiului din Fâșia Gaza, însă ambițiile sale s-au extins ulterior la soluționarea conflictelor la nivel global.

Criticii susțin că amploarea acestui proiect îl transformă într-o structură rivală Organizației Națiunilor Unite, alimentând rezervele mai multor state față de participarea la Consiliu.

Mai multe pentru tine:
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete