FOTO Japonia: Cutremur cu magnitudinea de 6,1 în zona Osaka, soldat cu mai mulţi morţi şi răniţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un cutremur cu magnitudinea 6,1 a lovit vestul Japoniei luni dimineaţă, iar autorităţile din regiunea Osaka se tem că mai multe persoane şi-au pierdut viaţa, printre care o fetiţă de nouă ani, au informat mai multe media nipone, citate de AFP.

Seismul s-a produs la orele 07.58 (duminică, 22.58 GMT) în apropiere de Osaka, la o adâncime de 15,4 kilometri.

Cel puţin trei persoane au fost ucise şi alte peste 300 au fost rănite. Departamentul de gestionare a dezastrelor al Prefecturii din Osaka a declarat că două persoane au fost găsite moarte, în timp ce oficialul oraşului Ibaraki a confirmat o a treia victimă. Agenţia de gestionare a incendiilor şi dezastrelor a anunţat că peste 40 de persoane au fost rănite în Osaka şi în prefecturile Hyogo şi Kyoto.

Printre cele trei persoane decedate se află şi o fată de nouă ani care a murit după ce un zid a căzut peste ea la şcoală.

Canalul public de televiziune NHK, precum şi canalul privat TV Asahi au evocat "mai multe" posibile decese.

Cel puţin un incendiu a izbucnit într-o locuinţă situată la nord de Osaka, potrivit imaginilor transmise de televiziune care, de asemenea, au arătat avarierea unei canalizări cu apă.

Toate trenurile şi metrourile din Osaka au fost oprite, iar trenul de mare viteză care conectează Osaka cu Tokyo a fost oprit, de asemenea. Curentul s-a intrerupt în peste 170.000 de locuinţe, însă pana a fost remediată la scurt timp. Nu au fost semnalate incidente la centralele nucleare din regiune.

Imaginile de la televiziunea de stat NHK arată inundaţii cauzate de ţevile subterane sparte, pasagerii care sunt nevoiţi să părăsească trenurile pe jos şi elevi care se adună în afara şcolilor pentru a se feri de pericole.

Autorităţile au avertizat că ar putea urma replici puternice în următoarele zile.

Fabricile de automobile Honda, Mitsubishi şi Toyota au oprit producţia în regiune.

Premierul Shinzo Abe a dat asigurări legate de mobilizarea guvernului, pentru s salva viiţile oamenilor". El a ordonat echipei sale "să adune cu promptitudine informaţii despre eventuale pagube".

Puternicul seism a provocat avarierea reţelei de distribuţie a energiei electrice în unele zone, determinând suspendarea traficului feroviar la o oră de mare afluenţă şi afectând peste 170.000 de locuinţe, dar nu a provocat momente de panică.

   Japonia este situată în Cercul de foc al Pacificului, o zonă vastă care concentrează majoritatea cutremurelor de pământ şi a erupţiilor vulcanice de pe Terra. Ea este lovită anual de peste 20% din seismele cele mai puternice înregistrate pe glob.

Mai multe pentru tine:
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online