Fostul ministru al Apărării a încercat să-și ia viața în arest, după ce a recomandat impunerea legii marțiale în Coreea de Sud

0
Publicat:

Kim Yong-hyun, fostul ministru sud-coreean al apărării, a încercat să îşi pună capăt zilelor în timp ce se afla în detenţie, a declarat, miercuri, comisarul general al Serviciului Coreean de Corecţie.

Kim Yong-hyun, fostul ministru al Apărării din Coreea de Sud Foto: Getty Images

Kim a fost reținut duminică, la Seul, la câteva zile după ce președintele Yoon Suk Yeol a declarat legea marțială în Coreea de Sud, fiind forțat să renunțe la acest ordin după câteva ore mai târziu, pe fondul unei reacții naționale aprinse, relatează BBC.

Kim Yong-hyun ar fi recomandat impunerea legii marțiale și a fost prima persoană reținută în acest caz. Acesta și-a revendicat întreaga responsabilitate pentru încercarea eșuată a președintelui de a pune țara sub legea marțială. El a demisionat joi, 5 decembrie, din funcția de ministru al apărării.

Kim, care a fost numit ministru al Apărării în septembrie, a spus că și-a cerut scuze „profund”, precizând marți și că „toată responsabilitatea pentru această situație îmi revine exclusiv”.  

Acesta a fost reținut pentru anchetă, înainte de a fi arestat oficial sub acuzația de insurecție.

Shin Yong-hae, comisarul general al Serviciului Corecțional din Coreea de Sud, a precizat că fostul ministru al Apărării a încercat să-și ia viața marți seara. Potrivit oficialului, incidentul a avut loc într-o baie dintr-un centru de detenție. În momentul în care un ofițer de corecție a deschis ușa băii, Kim a renunțat la planul său. Acesta era într-o stare stabilă în urma încercării, a spus Shin.

Fostul ministru al Apărării se numără printre oficialii de rang înalt care se confruntă cu investigații pentru rolul lor în ordinul de scurtă durată a legii marțiale a lui Yoon, care a stârnit furie în Coreea de Sud.

Zeci de mii de oameni au ieșit în stradă cerând demisia sau demiterea președintelui.

Yoon este, de asemenea, cercetat pentru presupusă insurecție. Deși și-a cerut scuze pentru declarația legii marțiale, președintele sud-coreean nu a demisionat, în ciuda presiunilor în acest sens.

Mai multe pentru tine:
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model