Emiratul talibanilor. Şcolile s-au redeschis în Afganistan, însă numai pentru băieţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Talibanii permit doar băieţilor să studieze

Numai băieţii au primit permisiunea să se întoarcă sâmbătă la şcoală în colegiile şi liceele din Afganistan, o măsură deplânsă de UNICEF, care a îndemnat noul regim taliban „să nu lase fetele deoparte”, relatează AFP.

La zece zile după redeschiderea universităţilor private din ţară, Ministerul Educaţiei a anunţat vineri că „toţi profesorii bărbaţi şi elevii” din ciclul secundar îşi vor începe activitatea, fără a spune nimic despre fete.

Această incertitudine riscă să îngrijoreze şi mai mult o parte a populaţiei afgane şi comunitatea internaţională, care se tem că vor vedea acelaşi scenariu ca în momentul primei veniri la putere a fundamentaliştilor, între 1996 şi 2001.

Mişcarea islamistă a avut o politică în mod special brutală faţă de femei, care nu aveau voie să muncească, să studieze, să facă sport sau să iasă singure pe stradă.

După plecarea talibanilor înlăturaţi de o coaliţie internaţională condusă de SUA, femeile au putut să-şi recupereze progresiv drepturile fundamentale şi să aibă acces la meserii care le-au fost interzise, precum cele de judecător, parlamentar sau pilot.

„UNICEF îşi exprimă satisfacţia pentru redeschiderea şcolilor secundare în Afganistan, dar subliniază că fetele nu trebuie lăsate deoparte”, a reacţionat vineri directoarea executivă a agenţiei ONU, Henrietta Fore.

„Este esenţial ca toate, inclusiv cele mai în vârstă, să-şi poată relua educaţia fără întârziere, şi ca profesoarele să poată şi ele continua să predea”, a insistat UNICEF într-un comunicat, reamintind „progresele considerabile din ţară în cursul ultimelor două decenii”.

Într-o perioadă de douăzeci de ani numărul de şcoli s-a triplat şi numărul copiilor şcolarizaţi a crescut de la un milion la 9,5 milioane, potrivit agenţiei ONU.

De la revenirea lor la putere, talibanii au încercat să liniştească comunitatea internaţională, dând asigurări între altele că drepturile femeilor vor fi respectate.

Dar aceste afirmaţii au fost fragilizate în ultimele săptămâni de mai multe decizii luate de noul executiv afgan.

Femeile îşi păstrează, de pildă, dreptul de a merge să studieze la universitate, dar ele trebuie să poarte abaya şi hijab, iar cursurile se desfăşoară, în măsura posibilităţilor, separat faţă de bărbaţi.

De asemenea, nicio femeie nu face parte din viitorul executiv afgan prezentat la începutul lui septembrie.

În ceea ce priveşte Ministerul pentru promovarea virtuţii şi prevenirea viciului, temut pentru fundamentalismul său în primul episod de guvernare talibană, acesta pare să ocupe acum sediul Ministerului pentru afacerile femeilor.

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO