Video Delcy Rodríguez a preluat conducerea Venezuelei. Fiul lui Maduro: „Țara este pe mâini bune, tată”

0
Publicat:

Delcy Rodríguez a fost învestită luni, 5 ianuarie, în funcția de președinte interimar al Venezuelei, după ce a depus jurământul în fața Adunării Naționale, în contextul în care președintele Nicolás Maduro se află în detenție în Statele Unite, unde a pledat nevinovat în fața unui tribunal federal din New York pentru acuzații de narcoterorism.

Președinta interimară a Venezuelei, Delcy Rodríguez FOTO AFP

Rodríguez, fost vicepreședinte și prima în ordinea constituțională de succesiune, a preluat atribuțiile de șef al statului în urma unei decizii a Curții Supreme, care a stabilit un mandat interimar de 90 de zile, cu posibilitatea de prelungire. Armata venezueleană și-a declarat sprijinul pentru noul lider încă de duminică.

Vin aici cu tristețe din cauza răpirii a doi eroi care sunt ținuți ostatici în Statele Unite. Am onoarea de a depune jurământul în numele tuturor venezuelenilor”, a declarat Delcy Rodríguez în discursul său de învestire.

După ce inițial a catalogat capturarea lui Maduro de către forțele americane drept „barbară”, Rodríguez a adoptat ulterior un ton mai conciliant, cerând Statelor Unite să colaboreze cu Venezuela pe o agendă de cooperare, scrie Bloomberg.

Noua Adunare Națională a Venezuelei și-a început luni lucrările într-o atmosferă desusținerea a lui Nicolas Maduro. Deputații puterii au scandat „Vamos, Nico”, slogan folosit și în campaniile prezidențiale ale lui Maduro, condamnând acțiunea Washingtonului, pe care au calificat-o drept un „răpire” și un „atac fascist”.

Preşedintele Statelor Unite, dl. Trump, pretinde că este procurorul, judecătorul şi poliţistul lumii. Din Venezuela bolivariană, noi spunem: «Nu veţi reuşi». Şi ne vom demonstra în final întreaga solidaritate pentru ca preşedintele nostru legitim, Nicolas Maduro, să revină victorios la Miraflores” (palatul prezidenţial, n. red.), a declarat în deschiderea şedinţei decanul deputaţilor, Fernando Soto Rojas.

Mesaj din Parlament al fiului lui Maduro

Nicolas Maduro Guerra FOTO AFP

Nicolas Maduro Guerra, fiul lui Nicolas Maduro, i-a transmis tatălui său un mesaj de la tribuna Parlamentului din Venezuela. Deputat în guvernul tatălui său, „Prințul”, cum este supranumit, era considerat de mulți drept succesorul mișcării chaviste.

Adresându-se direct tatălui său, acesta a declarat: „Tată, ne-ai făcut pe toți din familie mai puternici. Suntem aici pentru a ne face datoria până când te vei întoarce”, a spus Nicolas 

L-a asigurat pe liderul venezuelean captiv în SUA că „țara este pe mâini bune”.

„În curând ne vom îmbrățișa aici, în Venezuela, ne vom revedea curând. Trăiască Venezuela! Trăiască patria!”, a adăugat fiul lui Nicolas Maduro.

Nicolas Maduro Guerra a făcut apel la respectarea prevederilor din Dreptul Internațional și a suveranității țării sale.

„Trebuie să luăm o decizie, să ridicăm vocea pentru pace, pentru respectarea Dreptului Internațional, pentru suvernasim și pentru dreptul nostru de a exista” a mai spus fiul liderului venezuelean în mesajul transmis din Parlament.

Acesta și-a exprimat și sprijinul necondiționat pentru Delcy Rodríguez.

Ție, Delcy, îți ofer sprijinul meu necondiționat. Contează pe mine și pe familia mea”, a spus Maduro Guerra, vizibil emoționat, după ce a descris orele dificile traversate de familia sa.

Noua Adunare Națională a Venezuelei și-a început luni lucrările într-o atmosferă de mobilizare politică puternică în sprijinul președintelui Nicolas Maduro, capturat și dus în Statele Unite de forțele americane. Deputații puterii au scandat „Vamos, Nico”, slogan folosit și în campaniile prezidențiale ale lui Maduro, condamnând acțiunea Washingtonului, pe care au calificat-o drept un „răpire” și un „atac fascist”.

Despre „Nicolasito” sau „Prințul”

Nu doar liderul venezuelean Nicolás Maduro și soția sa, Cilia Flores, figurează în actul de acuzare pentru trafic de droguri al administrației Trump. Fiul lui Maduro, Nicolas Maduro  Guerra, în vârstă de 35 de ani, este și el inculpat, potrivit usatoday.com.

Nicolas Maduro Guerra s-a născut în 1990 și este fiul liderului venezuelean din prima căsătorie, cu Adriana Guerra Angulo. 

Cunoscut și sub numele de „Nicolasito” sau „Prințul”, membru al Adunării Naționale a Venezuelei, el a început să participe la operațiuni de trafic de droguri încă din 2014, potrivit actului de acuzare.

Deputat în guvernul tatălui său, Maduro Guerra era considerat de mulți drept succesorul mișcării chaviste, ideologia socialistă fondată de fostul președinte venezuelean Hugo Chávez.

După ce a confirmat că tatăl său și prima doamnă au fost capturați de SUA ca parte a unei „agresiuni militare coloniale” pentru a obține resursele petroliere și minerale ale Venezuelei, potrivit site-ului de agregare de știri Noticias Argentinas, fiul lui Nicolas Maduro a declarat starea de urgență și a chemat la „luptă armată” pentru a combate agresiunea.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete