De ce "traversările în întuneric" prin Strâmtoarea Ormuz riscă să transforme conflictul cu Iranul într-un război fără sfârşit
0Pe fondul rachetelor şi dronelor care brăzdează cerul deasupra Strâmtorii Ormuz, datele arată că tot mai multe nave comerciale îşi opresc semnalele de identificare atunci când traversează această zonă strategică.
Invizibile pentru majoritatea observatorilor, deşi nu pentru toți, aceste vase îşi găsesc drumul printr-un punct strategic care nu este nici cu adevărat deschis, nici cu adevărat închis, ci rămâne blocat într-o zonă gri ce riscă să prelungească indefinit conflictul dintre Statele Unite şi Iran.
Cum funcționează "trucul" AIS
Atunci când navele îşi opresc sistemul automat de identificare (AIS), ele rămân vizibile pe radar, pentru drone, nave militare şi echipajele vaselor din apropiere , dar încetează să mai comunice cu lumea exterioară, inclusiv cu Iranul.
Transponderul AIS transmite, în mod normal, identitatea unei nave, poziția, direcția şi viteza acesteia către navele din apropiere, stațiile de coastă şi aeronave. Regulile internaționale prevăd că acest sistem trebuie să rămână activ, cu excepția situațiilor în care protejarea informațiilor de navigație este justificată - o excepție pe care traficul din Ormuz a transformat-o, practic, în regulă.
Potrivit ghidului elaborat de UKMTO (organismul britanic care monitorizează traficul maritim), care influențează acum tranzitul prin Ormuz, un semnal AIS activ poate reprezenta "un factor de vizare" pentru atacatori. Din acest motiv, comandanții navelor pot decide să oprească transponderul. Echipajul este însă instruit să raporteze poziția la fiecare două ore centrelor navale britanice şi americane care monitorizează traficul comercial şi să mențină luminile de navigație aprinse, conform regulilor internaționale.
Un weekend care a arătat doctrina în acțiune
Weekendul trecut a oferit un exemplu clar al acestei practici. Iranul a lovit o navă portcontainer aflată în tranzit prin strâmtoare, GFS Galaxy, sub pavilion cipriot, al cărei echipaj include un marinar încă dat dispărut, iar Statele Unite au răspuns cu lovituri masive, vizând aproximativ 140 de obiective într-o singură noapte.
Până luni, Washingtonul şi Teheranul revendicau din nou, fiecare, controlul asupra aceleiaşi căi navigabile. Comandamentul Central al SUA (CENTCOM) a declarat duminică, fără echivoc, că "Iranul nu controlează Strâmtoarea Ormuz", în timp ce Garda Revoluționară iraniană a numit-o "teritoriul nostru".
Între aceste declarații contradictorii, şase nave au traversat strâmtoarea duminică - toate, potrivit datelor preliminare Kpler analizate de Bloomberg, cu transponderele oprite.
O muncă suplimentară pentru echipaje
Potrivit ghidului recent de tranzit prin Ormuz, comandanții sunt sfătuiți să presupună că semnalele de navigație prin satelit vor fi bruiate sau falsificate pe toată durata traversării. Li se recomandă să aibă la bord hărți pe suport de hârtie, să exerseze determinarea poziției prin radar şi repere vizuale şi să mențină observatori dedicați, zi şi noapte.
Comandanții sunt instruiți să treacă la pilotaj manual atunci când condițiile o impun, să mențină un contact permanent pe canalul radio de urgență şi chiar să amâne intrarea în strâmtoare dacă mai mult de 60 de contacte radar sau AIS se aglomerează într-o rază de 12 mile marine.
O traversare "în întuneric" înseamnă, practic, dublarea efortului echipajului de comandă - şi tocmai aici stă capcana. O soluție inutilă ar fi abandonată, în timp ce o soluție completă ar elimina nevoia oricărui artificiu. "Traversările în întuneric" se situează exact la mijloc: suficient de practice pentru a menține unele nave în mişcare, dar nu suficient de sigure pentru a garanta un tranzit normal tuturor.
Dependența de un sistem nedeclarat
Tăcerea publică a unei nave "întunecate" îi creşte, paradoxal, dependența de alții pentru a naviga în siguranță. Un aviz emis pe 4 mai de Centrul Comun de Informații Maritime, organismul condus de SUA care centralizează amenințările la adresa transportului naval din Golf, a anunțat o zonă de securitate extinsă pentru a sprijini tranzitele prin Ormuz, la sud de rutele principale de trafic, orientând navele către apele teritoriale ale Omanului.
Un aviz din 29 mai a mers mai departe, recomandând coordonarea tranzitului cu celula de îndrumare navală a Marinei americane, monitorizarea permanentă a canalului 16 şi respectarea imediată a instrucțiunilor forțelor americane.
După atacul cu dronă al Iranului din 25 iunie asupra unei nave cargo, CENTCOM a declarat că forțele americane continuă să ofere "coordonare şi sprijin pentru trecerea în siguranță" a navelor aflate în tranzit prin strâmtoare.
Prădători în întuneric
CENTCOM susține că loviturile sale din 26 iunie au vizat depozite iraniene de rachete şi drone, precum şi instalații radar de coastă, ca răspuns la atacul asupra petrolierului Ever Lovely, aflat sub pavilion singaporez. Loviturile din 27 iunie au vizat infrastructura de supraveghere, sistemele de comunicații, apărarea antiaeriană, depozitele de drone şi capacitatea de minare, după ce o dronă a lovit tancul petrolier Kiku, sub pavilion panamez, încărcat cu peste două milioane de barili de țiței.
Slăbirea capacităților iraniene nu înseamnă însă orbire completă. Iranul îşi păstrează capacitatea de observare, admit chiar şi americanii. Acelaşi aviz care direcționează navele către coordonare cu Marina SUA avertizează că amenințările iraniene includ în continuare atacuri directe cu rachete, drone înarmate şi bărci fără pilot înarmate, reamintind că forțele iraniene au folosit istoric ambarcațiuni mici şi elicoptere pentru a aborda navele şi a le forța să se îndrepte spre apele iraniene.
Chiar ghidul din industrie care permite oprirea transponderelor recunoaşte că dronele de supraveghere pot detecta poziția unei nave indiferent dacă aceasta transmite semnal sau nu. Datele Kpler confirmă acest lucru: unele dintre navele atacate de Iran pe coridorul din Oman îşi opriseră deja transponderele.
Deschis şi, totuşi, defect
Limbajul de tipul "deschis" sau "închis", folosit în legătură cu strâmtoarea, generează confuzie şi alimentează, practic, continuarea conflictului. Iranul a descris strâmtoarea drept "închisă" după atacurile din weekend, în timp ce armata americană şi preşedintele Donald Trump au insistat că aceasta rămâne deschisă. Ambele tabere pot invoca dovezi în sprijinul propriei versiuni - şi tocmai aceasta este problema.
Chiar şi nivelul oficial de amenințare a oscilat odată cu argumentele părților: a fost "critic" până la finalul lunii mai, redus la "substanțial" la mijlocul lunii iunie, când un acord temporar a calmat pe scurt situația, pentru a fi ridicat din nou la doar o zi după atacurile asupra petrolierelor din iulie.
Atât timp cât unele nave reuşesc să treacă, fiecare parte îşi poate menține narativul preferat: Washingtonul evită imaginea unei înfrângeri strategice, iar Teheranul evită costurile unei închideri complete. Asigurătorii pot evalua riscul, armatorii se pot adapta, iar publicul poate fi asigurat că strâmtoarea este "deschisă" - un cuvânt care însemna cândva tranzit normal, dar care acum descrie o traversare făcută pe întuneric, întârziată, militarizată şi cu prime de asigurare majorate.
O strâmtoare nu este cu adevărat deschisă atunci când navele trebuie să "şoptească" pentru a trece, sub privirea celei mai puternice armate din lume. Dar nici nu este cu adevărat închisă, atâta vreme cât vasele reuşesc, totuşi, să treacă.
Prețul adaptării
Cel mai nefavorabil scenariu pentru strategia americană nu ar fi eşecul complet al "traversărilor în întuneric", ci reuşita lor parțială. Datele Kpler arată că traversările vizibile pe coridorul sudic, sprijinit de SUA de-a lungul coastei Omanului, au încetat complet - ultima a avut loc miercuri -, în timp ce ruta nordică, controlată de Iran, a mai înregistrat câteva treceri până sâmbătă. Timp de trei zile consecutive, traversările "în întuneric" le-au depăşit numeric pe cele vizibile.
Totalul de şase nave înregistrat duminică a fost cel mai scăzut din ultimele cinci săptămâni, într-o strâmtoare prin care, înainte de război, treceau zilnic între 125 şi 140 de nave. Prețul petrolului Brent a depăşit luni dimineață 79 de dolari pe baril, o creştere de peste 4%, rămânând însă sub nivelurile maxime înregistrate în timpul războiului.