De ce moartea șefului securității din Iran are mai multă greutate decât cea a fostului lider suprem

Chiar înainte de asasinarea fostului lider suprem, în primele ore ale războiului împotriva Iranului, un oficial iranian a oferit o privire rară asupra mecanismelor puterii de la Teheran. Acesta nu a indicat spre liderul suprem, ci către o figură din umbră care trage sforile, relatează The Telegraph.

„Este unul dintre foarte puținii oameni care mai pot să se întâlnească cu liderul și a primit sarcina de a salva sistemul”, a dezvăluit oficialul pentru publicația britanică.

Acest om, Ali Larijani, șeful securității naționale, este acum mort - ucis într-un atac aerian. Moartea sa, ultima din lanțul superior de conducere după asasinarea liderului suprem, Ali Khamenei, reprezintă poate cea mai semnificativă de până acum pentru arhitectura de putere care a susținut Republica Islamică timp de decenii.

Dacă Khamenei era întruchiparea autorității statului -religioase, politice și militar -Larijani era considerat omul care făcea sistemul să funcționeze. În ultimul an, surse din interior îl descriau drept liderul de facto al țării, un diplomat rar într-un sistem dominat de conservatori ideologici.

Influența sa nu provenea doar din funcțiile oficiale, ci dintr-o cunoaștere profundă a mecanismelor instituționale ale Iranului. De-a lungul unei cariere de peste trei decenii, Larijani a fost ministru al culturii, șef al televiziunii de stat, secretar al Consiliului Suprem de Securitate Națională și președinte al parlamentului. Cel mai recent, a avut rolul de emisar personal al lui Khamenei pe lângă președintele rus Vladimir Putin, consolidându-și rolul central în politica externă.

Însă responsabilitățile sale erau cele care îl făceau indispensabil. Larijani coordona relațiile dintre centrele rivale de putere, gestiona canale diplomatice sensibile și limita conflictele interne care ar fi putut fragmenta statul. Un rol esențial îl avea și în gestionarea succesiunii, astfel încât tranzițiile de putere să nu destabilizeze sistemul.

„În mod oficial, el conduce totul aici”, declara un alt oficial iranian cu doar câteva săptămâni înainte de moartea sa.

Sistemul politic al Iranului a fost conceput deliberat ca unul complex, cu instituții suprapuse și centre de putere concurente, toate aflate sub coordonarea liderului suprem. Președintele conduce guvernul civil, dar răspunde în fața liderului. Corpul Gardienilor Revoluției controlează o mare parte din economie și aparatul de securitate, dar este, teoretic, subordonat acestuia. Organismele clericale au autoritate, însă funcționează în limitele stabilite de vârful puterii.

De pildă, Consiliul Gardienilor evaluează candidații pentru funcții publice pe baza criteriilor stabilite de liderul suprem.

Această structură împiedică dominația unei singure instituții care să acumuleze prea multă putere, dar creează o dependență critică de coordonare. Figuri precum Larijani, care înțelegeau în profunzime fiecare instituție și puteau naviga între ele, erau esențiale pentru funcționarea întregului sistem.

El știa care clerici din Qom aveau influență reală și care nu. Construise relații solide cu puteri globale, de la Moscova la Beijing. Poate cel mai important, știa cum să pună problema în negocieri astfel încât conservatorii iranieni să accepte compromisuri fără a părea slabi.

Astfel de abilități, spun analiștii, nu pot fi înlocuite prea ușor.

Iranul a mai trecut prin asasinate țintite. După uciderea generalului Qassim Soleimani în 2020, un succesor a fost numit rapid. Când oameni de știință din programul nuclear au fost eliminați, alții au fost pregătiți. Dar rolul lui Larijani nu a fost niciodată oficializat; el exista în rețelele informale de influență, experiență și încredere personală.

Acum, odată cu dispariția lui Khamenei și Larijani, Iranul se confruntă cu o întrebare mult mai profundă: nu dacă instituțiile pot supraviețui separat, ci dacă sistemul în ansamblu mai poate funcționa coerent.

Un nou lider suprem, Mojtaba Khamenei, ar fi preluat puterea, însă absența sa din spațiul public în ultimele săptămâni ridică semne de întrebare. În acest context, moartea lui poate însemna lipsa unei figuri capabile să medieze între facțiunile interne și, simultan, să mențină canale credibile de comunicare cu exteriorul.

Larijani era unul dintre puținii oficiali în care aveau încredere atât conservatorii iranieni, cât și guvernele străine. Fără el, eforturile diplomatice -în special cele cu Statele Unite -sunt serios afectate.

Pentru Israel, care a urmărit slăbirea sau prăbușirea Republicii Islamice, eliminarea unei astfel de figuri poate reprezenta un câștig strategic. Însă cei care caută o ieșire rapidă din război, mai ales în contextul unui război care afectează deja piețele globale de energie, ar putea fi, în cele din urmă, dezamăgiți, se arată în analiza The Telegraph.

Un portret al lui Ali Larijani

Larijani s-a format ca matematician și a fost un intelectual cerebral, scriindu-și teza de doctorat despre scrierile filosofului german din secolul al XVIII-lea, Immanuel Kant, relatează The Guardian.  Ziarul liberal israelian Haaretz a publicat recent un profil al lui Larijani în care autorul, după ce a citit șase cărți ale lui Larijani, a concluzionat că este „un gânditor strălucit care îmbină, într-un mod neobișnuit, o viață de contemplație cu o viață de acțiune – o realizare deloc ușoară. În scrierile sale, Larijani încearcă să apere premisele de bază ale viziunii sale religioase extreme folosind regulile filozofiei occidentale și adesea promovează argumente care realmente provoacă gândirea."

Într-unul dintre eseurile sale, Larijani a scris: „Societatea are o identitate existențială separată de individ. Adică, împletirea spiritelor indivizilor dintr-o națiune creează un suflet colectiv independent. Dacă recunoaștem această identitate independentă, trebuie să-i recunoaștem și drepturile. Conform gândirii islamice, acest suflet colectiv are o direcție – tinde spre prosperitate și mântuire."

După ce politica sa s-a îndepărtat de conservatorism către centrul reprezentat de Rouhani, el și familia sa au intrat în conflict cu cei care luau deciziile în biroul liderului suprem.

Spre nemulțumirea sa, Consiliul Gardienilor, format din 12 membri, i-a interzis să candideze la alegerile prezidențiale din 2021 și 2024, decizii pe care nu le-a luat ca atare. Consiliul a fost nevoit, în mod neobișnuit, să-și justifice decizia, acuzându-l că a contribuit la condițiile economice precare din timpul președinției lui Rouhani și că nu a respectat principiul ca funcționarii statului să ducă un trai modest. În realitate, o facțiune din IRGC dorea să se asigure că Ebrahim Raisi va fi ales președinte, iar Larijani era cea mai clară amenințare.

Așadar, revenirea sa bruscă la putere ca secretar al Consiliului Suprem de Securitate Națională, în august anul trecut, a marcat o revenire politică. Experiența sa în relațiile cu China, Rusia și în pregătirea Iranului pentru un nou val de atacuri americane a fost considerată totuși prea importantă pentru a nu exploatată. .

Acesta nu a arătat nicio indulgență când au început protestele din caua economiei în ianuarie, descriind protestele ca fiind tensiuni teroriste urbane. Când Khamenei a fost ucis, a apărut rapid la televizor, oferind o conducere liniștitoare și echilibrată celor îngrijorați că Iranul nu are o strategie de război. În ciuda represiunii, el a rămas figura care avea posibilitatea să-i țină în frâu pe cei de linie dură.

Într-un interviu din noiembrie 2024, el a reflectat asupra impactului durabil al morților lui Suleimani și al liderului Hezbollah, Hassan Nasrallah. „Martiriul lor încă mi se pare ireal," a spus el. „Istoria se repetă pe măsură ce marii lideri luptă, se oferă ca sacrificii pentru cauză și deschid calea pentru o nouă generație de luptători pentru libertate."