Culisele vizitei lui Biden la Kiev: Moscova, informată în prealabil după câteva luni de pregătiri meticuloase

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vizita efectuată luni de Joe Biden la Kiev a fost planificată în secret timp de câteva luni, cu participarea unui număr restrâns de responsabili, şi Moscova a fost informată cu câteva ore înainte de plecarea președintelui american de la Washington, au dezvăluit consilieri de la Casa Albă.

Biden (dreapta) împreună cu Zelenski la Kiev FOTO EPA-EFE

Consilierul pentru Securitate Naţională de la Casa Albă, Jake Sullivan, care l-a însoţit pe Biden la Kiev, a declarat pentru presă că Washingtonul a trimis Moscovei o notificare asupra acestei vizite cu „câteva ore” înainte ca avionul preşedintelui american să decoleze de la Washington, pentru a evita orice incident de natură să escaladeze şi mai mult războiul din Ucraina, transmite agenția de presă EFE, citată de Agerpres.

Solicitat de un ziarist să dezvăluie mesajul transmis Moscovei, Sullivan a refuzat dea un răspuns, invocând „caracterul sensibil” al acestui gen de comunicări.

O vizită pregătită meticulos

Deplasarea lui Biden la Kiev a fost păstrată în secret până în ultimul moment, din raţiuni de securitate. Deși Biden era deja pe drum pe teritoriul Ucrainei, totuși Casa Albă pretindea în continuare că nu va merge decât în Polonia.

Dar această vizită a fost „pregătită meticulos” luni la rând şi nu a fost nicidecum ceva spontan, a dezvăluit la rândul său Jonathan Finer, adjunctul lui Sullivan.

Potrivit lui Finer, vizita a fost organizată cu un număr restrâns de consilieri de la Casa Albă, responsabili de la Pentagonul şi din serviciile secrete. Această echipă a pus la punct în cele mai mici detalii fiecare etapă a călătoriei, inclusiv deplasarea terestră de la graniţa polonezo-ucraineană până la Kiev, şi au elaborat de asemenea planuri alternative pentru eventuale situaţii neprevăzute ce ar fi putut surveni pe acest tronson.

În final, după o discuţie avută vineri în Biroul Oval cu colaboratorii săi apropiaţi, Biden însuşi a luat decizia finală de a merge la Kiev, estimând că, deşi existau riscuri, totuși acestea erau gestionabile.

Sub aspect logistic, deplasarea a fost complicată în special de faptul că preşedinţii americani nu obişnuiesc să viziteze zone de război, iar atunci când totuşi au făcut-o, cum s-a întâmplat în ultimii ani în Irak sau Afganistan, în acele zone au existat pe teren trupe americane pregătite să garanteze securitatea, ceea ce nu a fost cazul acum, a precizat consiliera pentru comunicare a Casei Albe, Kate Bedingfield.

Un nou pachet de ajutor militar pentru Ucraina

În pofida riscurilor, Biden a decis să meargă la Kiev cu scopul de a demonstra astfel angajamentul Statelor Unite de a susţine Ucraina cu patru zile înaintea împlinirii unui an de lansarea invaziei ruse.

La Kiev, Biden s-a întâlnit cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski şi a anunţat un nou pachet de ajutor militar pentru Ucraina, în valoare de circa 500 de milioane de dolari.

Vizita lui Biden la Kiev a durat aproape şase ore. Președintele american s-a întors în Polonia, unde se va întâlni cu preşedintele Andrzej Duda şi cu ceilalţi şefi de stat sau de guvern din ţările care formează „Grupul celor nouă de la Bucureşti”, format în care se regăsesc Bulgaria, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia și Ungaria.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Îngrijorare cu privire la sănătatea prințului, la 17 ani de la transplantul salvator. Soțul viitoarei regine trece printr-o perioadă grea
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”