China: Lideri comunişti îl sprijină în secret pe Dalai Lama

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dalai Lama, liderul spiritual al tibetanilor

Reprezentanţi ai Partidului Comunist Chinez (PCC) s-au înscris ca membri ai unor organizaţii separatiste clandestine din Tibet care-l susţin pe Dalai Lama, dezvăluiae un cotidian oficial chinez în ediţia de joi, relatează AFP.

"Vor plăti pentru acest lucru", ameninţă într-un editorial ziarul Global Times, prezentând o anchetă a puternicei Comisii de Inspecţie a Disciplinei în PCC, potrivit căreia 15 dintre aceste cadre comuniste, aparent tibetani, sunt anchetaţi.

Beijingul îl acuză pe Dalai Lama, aflat în exil din 1959 şi laureat al Premiului Nobel pentru Pace, că acţionează în favoarea independenţei Tibetului, în timp ce liderul spiritual, venerat de tibetani, se limitează să promoveze mai multă "autonomie culturală" pentru regiunea sa.

"Un mic număr de oficiali din cadrul Partidului s-ar fi înscris în organizaţii separatiste tibetane clandestine ale grupului lui Dalai Lama, în cadrul cărora s-ar fi lansat în activităţi dăunătoare securităţii Chinei", scrie cotidianul apropiat PCC.

Ziarul respinge ideea că PCC ar desfăşura în regiune o campanie împotriva "minorităţilor etnice" din interiorul formaţiunii.

În cazul în care cadre PCC "adoptă o atitudine ambiguă în problema independenţei Tibetului, se asociază cu organizaţii separatiste şi le furnizează informaţii secrete", este necesar ca ele să fie judecate, se arată în editorial.

Un reprezentant al Comisiei pentru disciplină din cadrul PCC, Ye Dongsong, care a efectuat în noiembrie un turneu în Tibet, a declarat că există "oficiali care se comportă ca discipoli ai lui Dalai Lama, susţinând teze separatiste" şi care este necesar să fie "sancţionaţi sever".

Acest reprezentant al poliţiei interne de Partid a deplâns faptul că aceşti conducători din PCC "nu reuşesc să păstreze poziţii politice ferme", după care i-a acuzat de "corupţie".

Potrivit ONG-ului International Campaign for Tibet, cu sediul în Statele Unite, reprimarea reprezentanţilor tibetani "din cauza susţinerii unei politici moderate de autonomie reală, apărată de către Dalai Lama", este un gest "radical şi greşit", care nu va putea decât să "alieneze şi mai mult populaţia tibetană".

Statul comunist chinez supraveghează foarte atent Tibetul, mai ales după revoltele violente care au au avut loc în 2008 în Lhassa, şi le interzice accesul corespondenţilor străini în regiune.

Începând din 2009, peste 130 de tibetani s-au incendiat, într-un val de protest fără precedent faţă de controlul exercitat de comunişti asupra regiunii.

Mai multe pentru tine:
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026