China îşi arată muşchii în Hong Kong: 47 de contestatari ai dictaturii de la Beijing au fost inculpaţi pentru „subversiune”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Manifestaţie pro-democraţie în Hong Kong FOTO EPA-EFE

Aproape 50 de membri ai mişcării în favoarea democraţiei din Hong Kong au fost inculpaţi duminică cu privire la „subversiune”, în legătură cu alegerile primare din vară, o ilustrare a caracterului implacabil al reprimării Beijingului, relatează AFP.

Acest grup, cel mai important inculpat în aceeaşi zi în numele durei legi a securităţii naţionale, făcea parte dintre cele 55 de persoane - inclusiv unii dintre cei mai cunoscuţi lideri ai opoziţiei din Hong Kong - arestate la începutul lui ianuarie.

Poliţia a anunţat că cei 47 sunt inculpaţi de „complot în vederea unui act de subversiune”, una dintre cele patru calificări prevăzute de legea securităţii naţionale pe care Beijingul a impus-o Hong Kongului în urma mai multor luni de manifestaţii care au zguduit oraşul în 2019.

Fosta colonie britanică s-a confruntat atunci cu cea mai gravă criză politică de la retrocedarea sa, în 1997, Chinei, iar Beijingul a preluat anul trecut, în forţă, controlul asupra regiunii, teoretic semiautonomă.

Acest lucru s-a concretizat prin noul text de lege, care a fost impus la sfârşitul lui iunie 2020 fără dezbatere în Consiliul Legislativ (LegCo) de la Hong Kong şi care prevede patru tipuri de infracţiuni, şi anume subversiune, secesiune, terorism şi complicitate cu forţe străine.

Aceste fapte pot fi pedepseite cu închsioarea pe viaţă.

„Ne vom bate”

Persoanele inculpate duminică reprezintă un spectru foarte larg al opoziţiei locale - foşti deputaţi ca Claudia Mo, universitari ca Benny Tai, avocaţi, lucrători sociali şi numeroşi activiştifoarte tineri ca Joshua Wong.

Poliţia a precizat că, în total 39 de bărbaţi şi opt femei, cu vârste cuprinse între 23 şi 64 de ani, au fost inculpaţi.

Joshua Wong, una dintre cele mai cunoscute feţe ale mişcării în favoarea democraţiei, a fost încarcerat, după ce a fost găsit vinovat şi condamnat de organizarea manifestaţiilor din 2019.

John Clancey, un avocat american, rezident al Hong Kongului, care se afla între persoanele arestate, nu a fost inculpat.

Mai multe dintre persoanele inculpate s-au arătat combative înainte de intra în comisariat.

„Democraţia nu este niciodată un cadou picat din cer. Ea se câştigă cu o voinţă de fier”, a declarat Jimmy Sham, din cadrul Frontului Civil al Drepturilor Omului, o organizaţie care a apărat mereu non-violenţa şi care s-a aflat la originea unora dintre cele mai masive manifestaţii în 2019.

„Rămânem puternici şi ne vom bate pentru ceea ce vrem”, a subliniat el.

„A trecut mult timp de când am decis să nu ne înclinăm în faţa totalitarismului”, a declarat, la rândul său, Lester Shum. ”Sper ca această hotărâre este împărtăşită de către locuitorii Hong Kongului”, a adăuhat el.

Cei 47 sunt inculpaţi în legătură cu alegerile primare ale opoziţiei, la care au participat 600.000 de persoane, în iulie, în vederea fructificării imensei popularităţi a mobilizării din 2019 în alegerile legislative din septembrie, amânate cu un an din cauza COVID-19.

Opoziţia a triumfat la sfârşitul lui 2019 în alegerile locale.

„Provocare gravă”

Aceste alegeri primare au provocat furia Chinei, care le-a prezentat drept o „provocare gravă”, o tentativă de paralizare a Gvernului oraşului, şi a avertixzat că această campanie ar putea reprezenta o „subversiune” în virtutea legii securităţii naţioanle.

Majoritatea acestor candidaţi au fost descalificaţi, apoi, de către autorităţi. Iar acestea au amânat, până la urmă, cu un an alegerile, invocând pretextul pandemiei noului coronavirus.

Însă criticii Beijingului consideră că respingerea alegerilor primare de către acesta înseamnă că orice formă de opoziţie este de-acum ilegală la Hong Kong.

„Ziua în care participarea la procesul democratic a devenit o crimă”, a denunţat duminică pe Twitter Clifford Stott, un universitar britanic, care a fost angajat scurt timp de către Guvernul din Hong Kong să treacă în revistă acţiunea poliţiei în timpul manifestaiilor.

Hong Kongul nu a fost niciodată o democraţie deplină, deoarece conducătroul Executivului nu este ales prin sufragiu universal, iar numai o jumătate din LegCo este aleasă în mod direct de căre locuitori.

Însă China a tolerat, anterior, existenţa unei opoziţii.

Mai multe pentru tine:
Filmul spectaculos care a cucerit topul Netflix la început de toamnă. Are o poveste diferită și te ține lipit de televizor
Glenn Close a apărut nud la 78 de ani! „Am rămas dezbrăcată și a fost așa de bine!”
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Cum vrea Ministerul Educației să reducă analfabetismul funcțional, cu peste 200 milioane lei. Patru școli beneficiare în fiecare județ
O dulce poveste lipovenească în episodul 2 al seriei „Portret gastronomic local”: „La Grisha” și Tortul Medovik
Prințesa Kate i-a arătat Melaniei Trump cum te îmbraci informal, dar șic! Prințesa de Wales dă ora exactă în modă în Marea Britanie
Pe ce sumă uriașă a apărut goală Andreea Antonescu în revista cu „iepurași”: „Puteai cumpăra cinci garsoniere”. De ce Andreea Bălan a refuzat cei 20.000 de dolari?
Locul din România unde localnicii consumă apă pe banii Primăriei. Cum s-a ajuns la situația aberantă care îngroapă bugetele locale
Cine este mama lui Toto Dumitrescu? Fosta soție a lui Ilie Dumitrescu a fost poreclită „Monica Bellucci de România”. FOTO
Insula din Grecia care ascunde un pericol uriaș. Mai mulți români trag un semnal de alarmă: „Nu știu prin ce minune am reușit să mă ridic”
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor