China dă fiori Taiwanului cu rapiditatea cu care se înarmează. „A construit echivalentul Marinei Regale Britanice în patru ani”

0
Publicat:

China a construit echivalentul Marinei Regale Britanice în doar patru ani, în timp ce Beijingul se întrece pentru a deveni o putere maritimă globală, potrivit unui grup de cercetare cu sediul la Washington.

China este cel mai mare producător de nave din lume Foto: Shutterstock

Între 2019 și 2023, patru șantiere navale din China (Dalian, Guangzhou, Jiangnan și Hudong-Zhonghua) au fabricat cel puțin 39 de nave de război cu un deplasament combinat de aproximativ 550.000 de tone, relatează The Telegraph.

Potrivit Centrului pentru Studii Strategice și Internaționale (CSIS), șantierele sunt printre cele mai mari din China și au construit alte 19 milioane de tone brute de nave comerciale în aceeași perioadă, subliniind „liniile neclare” dintre producția civilă și militară

Într-un raport, grupul de cercetare a avertizat că societățile străine reprezintă 75% dintre navele construite în astfel de instalații „cu dublă utilizare”, ceea ce înseamnă că acestea plătesc involuntar miliarde de dolari în venituri pentru extinderea marinei chineze.

Expansiunea uriașă a construcției navale chineze, care reprezintă în prezent 53% din totalul global, ridică, de asemenea, întrebări îngrijorătoare pentru guvernul SUA, în timp ce Beijingul continuă să amenințe Taiwanul, teritoriul insular independent pe care îl revendică.

Marina Armatei Populare de Eliberare se mândrește deja cu mai multe nave de război decât Marina SUA, iar până în 2030 este pe cale să aibă o flotă de 425 de nave, semnificativ mai mare decât cele 300 prevăzute de America.

Potrivit CSIS, până în 2022, armata a operat o flotă de luptă de 351 de nave, comparativ cu cele 294 ale Marinei SUA. Cu toate acestea, SUA deținea un avantaj în ceea ce privește distrugătoarele și crucișătoarele cu rachete ghidate.

Cum a ajuns China cel mai mare producător de nave din lume

Transformarea Chinei de la un jucător „periferic” în domeniul construcțiilor navale în urmă cu 20 de ani la cel mai mare producător din lume înseamnă acum că poate înlocui navele mult mai rapid într-un război, reprezentând o „provocare îngrijorătoare pentru descurajare”, a adăugat CSIS.

Un sector robust al construcțiilor navale semnalează capacitatea de a susține operațiunile în timpul unui conflict prelungit, în special unul cu pierderi ridicate care ar rezulta aproape sigur dintr-un război cinetic la scară largă între SUA și China”, se arată în raport.

Grupul de cercetare evidențiază China State Shipbuilding Corporation ca fiind „în centrul acestei transformări”, operând 35 de șantiere navale în total.

Dintre acestea, 12 au fost identificate ca având construite nave de război, precum și nave comerciale, în timp ce restul au menținut „legături strânse cu proiectele militare” și cu personalul.

În total, constructorul naval de stat a produs 1.093 de corpuri de navă între 2019 și 2024 și a reprezentat 40% din tonajul produs în China. Trei sferturi dintre vânzările sale au provenit de la companii străine.

În prezent, SUA reprezintă doar 0,1% din construcția navală mondială, Japonia având aproximativ 13%, iar Coreea de Sud29 %. Donald Trump a promis, în martie 2025, că administrația sa va „resuscita” industria americană de construcții navale.

Obișnuiam să construim atât de multe nave”, a declarat președintele american, care a adăugat: „Nu mai facem foarte multe, dar le vom face foarte repede, foarte curând. Vor avea un impact uriaș”.

Mai multe pentru tine:
De ce Eugen Cristea și Anca Pandrea simt în casă energia persoanelor moarte: „Nu oricine poate”. Și Mihai Onilă are o legătură paranormală cu fiica-înger: „O aud mental”
Un obiect unic pe teritoriul fostei provincii romane Dacia, descoperit la Turda
Alimentul care nu trebuie să lipsească din farfuriile românilor. Dr. Virgiliu Stroescu îl recomandă în fiecare zi: „Ne curăță și ne vindecă tot organismul”
Femeile care au înfruntat foamea, frica și moartea: adevărul despre cum a distrus Uniunea Sovietică Moldova anilor ’40
Ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, s-a întâlnit la Washington cu Marco Rubio. Principalele teme discutate
Oana Roman nu îl mai menajează pe Botezatu! „Se îmbracă de zici că vrea să impresioneze un extraterestru cocalar”
Vioara lui Albert Einstein, vândută la licitație pentru peste 860.000 de lire sterline
I-a donat propriul rinichi, dar n-a fost invitată la nunta Selenei Gomez. Cum explică donatoarea trădarea
Cauza morții bateristului Marius Keseri de la Direcția 5. Prietenii rup tăcerea. „Boala cumplită îl schimbase, nu-l mai recunoșteai. Venea la biserică să se roage”. Ultimele fotografii
Neliniște la palat! Ce crede familia regală britanică despre apariția lui Meghan Markle la Săptămâna Modei de la Paris
Eduard, un copil de 10 ani, crescut de bunici și abandonat de părinți, luptă pentru viață! A vomitat sânge și are nevoie de o operație urgentă la inimă. AJUTĂ ȘI TU!