Ce înseamnă, de fapt, recunoașterea statului Palestina de către Spania, Norvegia și Irlanda
0Hotărârea Irlandei, Spaniei și Norvegiei de a recunoaște statul Palestina vorbește mai mult despre politica internă a acestor țări decât despre orice altceva, relatează CNN.
În mod evident, decizia celor trei națiuni europene de a face acest pas este demnă de luat în seamă și va avea repercusiuni pe plan diplomatic, punând probabil presiune asupra aliaților lor pentru a adopta o poziție mai fermă față de conflictul dintre Israel și Hamas.
Totuși, este rezonabil să crezi că, până în prezent, nici măcar presiunile din partea Statelor Unite nu au avut un impact major asupra gândirii prim-ministrului israelian Benjamin Netanyahu. Israelul a reacționat prin convocarea ambasadorilor celor trei țări, reproșându-le că, prin intermediul acestei hotărâri, recompensează terorismul.
Discuțiile despre semnificația concretă a recunoașterii statutului de stat și despre cât de utilă este aceasta pentru cauza palestiniană pe termen lung sunt toate pe deplin îndreptățite. Însă în realitate, miza este destul de mică pentru marea majoritate a țărilor europene atunci când vine vorba de chestiuni legate de Israel și palestinieni.
În Irlanda, Spania și Norvegia, susținerea acordată unui stat palestinian corespunde cu opinia generală a electoratului și este puțin probabil să aibă efecte politice negative. Acest lucru nu este neapărat valabil și în alte țări europene. Deși este în favoarea unei soluții pașnice cu două state pe termen lung, Germania a fost constantă în sprijinul său pentru Israel, la fel ca Ungaria, Polonia, Regatul Unit și altele.
Principala consecință a acestui lucru este sprijinul militar, ceea ce ridică inevitabil întrebări cu privire la complicitatea în războiul împotriva Hamas - și anume arme folosite pentru a ucide civili. În prezent, Guvernul britanic se află sub presiune pentru a publica un aviz juridic cu privire la posibilitatea ca vânzarea de arme către Israel să încalce sau nu dreptul internațional.
Reacția Comisiei Europene
Totuși, acestea sunt în mare parte probleme interne. Pentru o lungă perioadă de timp, guvernele europene au considerat în mare parte Orientul Mijlociu - în special Israelul - ca fiind o problemă de care se ocupă SUA, în parte datorită operațiunilor militare ale SUA în regiune.
Țările europene nu au pur și simplu o influență foarte mare în acest domeniu. Orientul Mijlociu nu a fost un subiect care să ocupe un loc important în ceea ce privește preocupările europene până când efectele Primăverii arabe au dus la un aflux enorm de migranți în Europa continentală. Pe lângă implicațiile practice ale migrației în masă, aceasta a reprezentat și un risc de securitate, grupurile teroriste ascunzându-se printre refugiați și săvârșind atrocități pe întreg continentul.
Nu înseamnă că europenilor nu le-a păsat de Orientul Mijlociu, în special de cauza palestiniană. O mare parte a Irlandei sprijină Palestina datorită propriei sale istorii de ocupație, în timp ce Norvegia a mijlocit faimoasele acorduri de la Oslo.
În mod istoric, Uniunea Europeană a trimis cantități uriașe de ajutor umanitar în teritoriile palestiniene și a sprijinit soluția celor două state. De altfel, Comisia Europeană a reacționat la vestea de miercuri: „Uniunea Europeană are un angajament de lungă durată față de viziunea unui stat palestinian independent și suveran, care să coexiste alături de Israel în pace și securitate”.
Rămâne de văzut dacă acest lucru va duce sau nu la declanșarea vreunui proces de pace. Acesta nu este un efort european coordonat. Norvegia nu este membră a UE, iar ipoteza că 27 de state membre ar fi toate dispuse să meargă atât de departe ca Irlanda și Spania pare extrem de improbabilă. Da, ar putea pune presiune asupra unor jucători mai mari pentru a lua poziție. Dar Europa nu se pronunță în acest sens și este puțin probabil să o facă prea curând.