Câteva mii de israelieni au manifestat la Tel Aviv. Cer un acord pentru eliberarea ostaticilor din Gaza

0
Publicat:

Mii de israelieni s-au adunat sâmbătă seară la Tel Aviv pentru a cere un acord care să pună capăt războiului din Fâşia Gaza, cu două zile înainte de întâlnirea prevăzută între premierul Benjamin Netanyahu, relatează AFP.

Proteste la Tel Aviv FOTO: X

Manifestanţii au desfăşurat un banner uriaş pe care se putea citi: „Toţi ostaticii, aduceţi-i acasă acum”, în timp ce se adunau în Piaţa Ostaticilor din Tel Aviv.

„Singurul lucru care poate împiedica prăbuşirea în abis este un acord complet şi global care să pună capăt războiului şi să-i aducă acasă pe toţi ostaticii şi pe soldaţi”, a declarat Lishay Miran-Lavi, soţia lui Omri Miran, aflat încă în captivitate în Gaza, potrivit News.

Adresându-se direct preşedintelui american, ea l-a îndemnat să îşi folosească „influenţa asupra prim-ministrului Netanyahu”. „Prelungirea acestui război nu face decât să îl expună pe Omri şi pe ceilalţi ostatici unui pericol şi mai mare”, a spus ea.

Ronen Ohel, al cărui frate, Alon Ohel, este încă reţinut în Gaza, i-a cerut de asemenea lui Netanyahu să încheie un acord de încetare a focului. „Fără scrisori, fără declaraţii, fără întârzieri. Există acum o oportunitate, există un moment în care puteţi alege să fiţi un lider”, a spus el.

Ministrul israelian de extremă dreapta responsabil cu securitatea naţională, Itamar Ben Gvir, l-a avertizat pe Netanyahu cu privire la încheierea unui acord. „Domnule prim-ministru, nu aveţi mandatul de a pune capăt războiului fără înfrângerea totală a Hamasului”, a scris el pe X.

Netanyahu, care nu mai dispune de o majoritate absolută în Parlament, depinde de aliaţii săi de extremă dreapta.

Aceştia refuză orice acord de eliberare a ostaticilor cu Hamas şi pledează pentru continuarea războiului până la anihilarea mişcării islamiste palestiniene, al cărei atac fără precedent asupra Israelului din 7 octombrie 2023 a declanşat războiul din Gaza.

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie