Cât au pierdut într-o singură zi cei mai bogaţi oameni din lume, din cauza războiului comercial dintre SUA şi China

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei mai bogaţi oameni din lume - printre care Bernard Arnault, Marc Zuckerberg şi şeful Amazon, Jeff Bezos - au pierdut în total 117 miliarde de dolari după declinul pieţelor bursiere internaţionale provocat de războiul comercial dintre SUA şi China, potrivit Bloomberg.

După cea mai mare prăbuşire a pieţei bursiere a anului, din 5 august, 500 dintre cei mai bogaţi oameni de afaceri din lume au pierdut în total 117 miliarde de dolari, scrie Bloomberg.

De exemplu, farncezul Bernard Arnault, proprietarul retailerului de bunuri de lux LVMH Moët Hennessy Louis Vuitton şi cel mai bogat european, a pierdut 4 miliarde de dolari, în timp ce averea lui Jeffrey Bezos, şeful Amazon, a scăzut cu 3,5 miliarde de dolari. Fondatorului Facebook, Marc Zuckerberg, a pierdut 2,7 miliarde de dolari, a anunţat Forbes.

Escaladarea războiului comercial dintre Washington şi Beijing a afectat pieţele valutare şi bursiere din întreaga lume. Indicele Dow a înregistrat luni o scădere de 767 de puncte (2,9%), al şaselea cel mai puternic declin din istorie, după ce China şi-a devalorizat moneda naţională, yuanul. Scăderi similare au fost înregistrate pe pieţele bursiere din întreaga lume. 

În Europa, Indicele FTSE 100 de la Bursa din Londra s-a prăbuşit cu 2,5% faţă de ziua precedentă de tranzacţionare, iar indicii DAX de la Bursa din Frankfurt şi CAC40 de la Paris au scăzut cu 1,8%, respectiv 2,2%. SUA au acuzat în mod oficial Beijingul că manipulează valoarea yuan-ului, fiind pentru prima oară după anul 1994 când SUA aplică această etichetă Chinei.

Preşedintele american Donald Trump a respins îngrijorările privind un război comercial prelungit cu China, declarând că SUA "sunt într-o poziţie foarte solidă", la o zi după ce administraţia sa a sporit tensiunile etichetând Beijingul drept manipulator valutar, transmite Reuters.

"Sume masive de bani din China şi din alte părţi ale lumii se varsă în SUA din motive legate de securitate, investiţii şi ratele dobânzilor. Suntem într-o poziţie foarte solidă". De asemenea companiile vin în număr mare în Statele Unite. Un lucru minunat de urmărit", a scris Trump pe Twitter.

Preşedintele a dat asigurări că va continua să-i sprijine pe fermierii americani, care au beneficiat deja de ajutor de stat de 16 miliarde de dolari, pentru a-şi recupera pierderile de pe urma războiului comercial.

Trezoreria SUA a anunţat luni că a stabilit, pentru prima dată din 1994, că statul chinez îşi manipulează moneda, provocând noi turbulenţe pe pieţele financiare şi bursiere globale.

Luni, Banca Centrală a Chinei a lăsat moneda naţională să se deprecieze sub pragul de şapte yuani pentru un dolar, cel mai scăzut nivel din ultimii 11 ani, pe fondul extinderii tensiunilor comerciale dintre Washington şi Beijing. Deprecierea vine pe fondul declinului pieţelor bursiere din întreaga lume, după ce vineri preşedintele american Donald Trump a anunţat că va impune de luna viitoare taxe vamale suplimentare de 10% pentru importuri de bunuri din China în valoare de 300 de miliarde de dolari. China a dat asigurări că va reacţiona la decizia şefului statului american, provocând o undă de şoc pe plan global.

Creşterea economiei SUA în 2018 a fost sub ţinta de 3% stabilită de administraţia Trump, ceea ce ar putea spori criticile la adresa masivului program de reducere a taxelor promovat de Casa Albă.

Conform datelor revizuite publicate recent de Departamentul american al Comerţului, PIB-ul SUA a înregistrat un avans de 2,9% anul trecut, confirmând estimarea publicată în martie.

Preşedintele Donald Trump susţinea că datele anuale privind evoluţia PIB-ului reprezintă o dovadă că reducerile de taxe şi majorarea cheltuielilor guvernamentale au pus economia pe o cale sustenabilă de creştere solidă.

Dar revizuirea în scădere a datelor şi semnele privind încetinirea din trimestrul doi din 2019 nu sprijină argumentele şefului statului.

Economiştii avertizaseră că ţinta de 3% este nerealistă, ţinând cont de diverşi factori, inclusiv productivitatea scăzută, şi au apreciat la 2% potenţialul de creştere al PIB-ului. 

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG