Bilanţul lovirii spitalului din Gaza: „între 100 şi 300“ de morţi, potrivit serviciilor americane de informaţii

0
Publicat:

Bilanţul uman al loviturii de marţi asupra spitalului Ahli Arab din Gaza se situează, „probabil, la nivelul de jos al unui interval cuprins între 100 şi 300 de morţi", potrivit unei note a serviciilor americane de informaţii din care AFP a putut consulta extrase joi, scrie Agerpres.

Spitalul din Gaza, după explozie, văzut din satelit.FOTO EPA EFE

Sinteza transmisă Congresului afirmă, aşa cum a declarat Joe Biden miercuri, că Israelul, „probabil, nu a bombardat spitalul din Fâşia Gaza".

„Încă lucrăm la stabilirea numărului deceselor şi estimarea noastră poate evolua, dar acest bilanţ uman reprezintă, totuşi, o pierdere uluitoare de vieţi omeneşti", potrivit biroului la originea acestei note, ODNI, care coordonează toate agenţiile americane de informaţii.

Serviciile americane au observat „doar pagube minore aduse structurilor spitalului (...).Nu există daune observabile în clădirea principală a spitalului, nici crater de impact".

Elemente de informaţii indică faptul că „luptători palestinieni din Fâşia Gaza au estimat că explozia a fost probabil provocată de o rachetă sau de o obuz defect tras de Jihadul Islamic", potrivit extraselor din document consultate de AFP.

Hamas a acuzat Israelul, care a negat, că a bombardat marţi spitalul Ahli Arab din Gaza.

Potrivit Ministerului Sănătăţii din teritoriul palestinian, această lovitură a făcut cel puţin 471 de morţi printre persoanele strămutate în urma conflictului, care se adăposteau în incinta spitalului.

Un înalt responsabil al unui serviciu european de informaţii, intervievat de AFP, a estimat numărul deceselor din această lovitură la „câteva zeci".

„Nu a fost o bombă israeliană" 

Numărul avansat de Hamas a fost contestat și de un purtător de cuvânt al armatei israeliene.

„Unde sunt toate corpurile?", a spus acesta.

Fotografiile şi înregistrările video realizate de AFP arată zeci de cadavre în cearşaf, saci negri pentru cadavre sau sub pături.

„Nu există crater în fotografii"

Israelul a afirmat că are „dovezi" că Jihadul Islamic, o altă mişcare palestiniană, este responsabilă pentru lovitura asupra spitalului.

 „Nu a fost o bombă israeliană, deoarece nu există crater în fotografii", a repetat Jonathan Conricus, un purtător de cuvânt al armatei israeliene.

Jihadului Islamic - un aliat al Hamas, clasificat şi el organizaţie teroristă de către Statele Unite, Uniunea Europeană şi Israel - susține că o bombă aruncată de un avion al armatei israeliene a provocat tragedia, încheie AFP.

Mai multe pentru tine:
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”