Avion dispărut de pe radare. Istoria aeronavelor dispărute în ultimii 70 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Avion dispărut de pe radare al companiei EgyptAir. FOTO Daily Star

Un avion al companiei EgyptAir, având 66 de persoane la bord, a dispărut joi deasupra Mării Mediterane, în timp ce efectua o cursă Paris-Cairo. Nu e pentru prima oară când o aeronavă dispare în mod misterios. În ultimii 70 de ani aproape 90 de avioane au dispărut, fie deasupra apei, fie pe platformele continentale.

Un avion al companiei EgyptAir ce efectua o cursă între Paris şi Cairo a dispărut joi dimineaţă de pe radare, la scurt timp după ce a intrat în spaţiul aerian egiptean, a anunţat compania pe Twitter. Vicepreşedintele EgyptAir, Ahmed Adel, a declarat pentru CNN că la bordul avionului dispărut joi deasupra Mării Mediterana se află 66 de persoane, dintre care trei copii, nu 69 cum se vehiculase iniţial şi că piloţii nu au transmis nici un SOS. Potrivit lui Adel, este vorba de 56 de pasageri – 53 de adulţi, doi bebeluşi şi un copil – şi de 10 membri ai echipajului.

Aproape 90 de avioane au dispărut fără să fie găsite în ultimii 70 de ani, conform unui studiu realizat de Aviation Safety Network în 2014, un furnizor independent de informaţii despre siguranţa din domeniul aeronauticii.62 de avioane au dispărut deasupra apei, în timp ce 25 au dispărut pe platforme continentale, conform studiului. Totodată, 28 de avioane dispărute erau curse de pasageri, în timp ce 21 de avioane zburau în misiuni militare.

Avionul găsit după 70 de ani

Un avion Royal Air Force din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial a fost descoperit în deşertul Sahara, perfect conservat, la 70 de ani după ce s-a prăbuşit. Avionul, un model Kittyhawk P-40, condus de un pilot britanic, s-a prăbuşit în iunie 1942. Aeronava a fost găsită întâmplător de un muncitor polonez al unei companii petroliere, care realiza explorări într-o zonă izolată din deşertul Sahara, la circa 320 de kilometri de cea mai apropiată zonă locuită.

Zborul 19 şi Triunghiul Bermudelor

Zborul 19 nu se referă la un singur avion, ci la cinci bombardiere navale dispărute în zona coastelor Floridei la 5 decembrie 1945. Un instructor de zbor pilota un avion, iar piloţi calificaţi erau în celelalte. Transmisiile radio arată că instructorul a intrat în panică în momentul în care busolele s-au defectat. Nicio urmă din restul avioanelor nu s-a mai găsit vreodată. Misterul a sporit după ce un avion care a fost trimis în căutarea Zborului 19 a dispărut de asemenea fără urmă. S-a spus că toate aeronavele au pierit în zona cunoscută drept Triunghiul Bermudelor.

Stardust

La 2 august 1947, un avion britanic a dispărut în Anzii Argentinieni, după ce a decolat din Buenos Aires îndreptându-se spre Chile. Căutările aparatului de zbor numit Stardust au eşuat şi nu s-a ştiut nimic despre acesta timp de mai bine de 50 de ani. Epava avionului a fost descoperită într-un gheţar în anul 2000.

Lockheed-ul dispărut în 1962

În 15 martie 1962, un avion Lockheed, cu o vechime de cinci ani, decola de la o bază din California. La bord erau 95 de pasageri şi un echipaj format din 11 persoane. După penultima escală de alimentare, efectuată la Guam, echipajul s-a plâns de defecţiuni minore la un motor.

Avionul a primit aviz să continue zborul. La puţin timp, turnul de control a pierdut legătura cu avionul. S-a vorbit despre varianta unei explozii în aer, deasupra Pacificului. La căutări au participat 48 de avioane şi opt vase. Cazul din 1962 a rămas un mister pentru că nu s-au găsit probe care să ateste prăbuşirea avionului.

Cursa Rio de Janeiro-Paris a Airbus A330

La 31 mai 2009, Airbusul A330 a decolat de la Rio de Janeiro spre Paris. După câteva ore de zbor, în timp ce traversa Atlanticul, turnul de control a pierdut urma aeronavei. O bucată din epavă, cutia neagră şi mare parte a cadavrelor celor 228 de persoane aflate la bord au fost recuperate din ocean abia doi ani mai târziu. În 2012, autorităţile franceze au ajuns la concluzia că sistemul folosit pentru determinarea vitezei aerului a fost perturbat de cristale de gheaţă, provocând deconectarea pilotului automat.

Malaysia Airlines, zborul 370

Pe data de 8 martie 2014 un avion aparţinând companiei Malaysia Airlines a dispărut de pe radare la două ore după decolarea din Kuala Lumpur cu destinaţia Beijing. La bordul avionului se aflau 239 de persoane (227 de pasageri şi 12 membri ai echipajului). Iniţial, autorităţile anunţaseră că Zborul MH370 dispăruse la circa o oră după ce decolase din Kuala Lumpur spre Beijing. Însă, conform unor surse militare, după pierderea contactelor de către radarele civile, armata malaeziană detectase avionul de pasageri la sute de kilometri de traiectoria declarată. Resturi ale avionului au fost găsite în ocean, în apropierea Insulei Reunion, însă şi în Mozambic.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie