Zelenski și Ursula Von der Leyen merg împreună la Casa Albă. Cine se mai alătură delegației europene
0Ursula von der Leyen îl primește astăzi pe Volodimir Zelenski la Bruxelles și a confirmat că, la solicitarea acestuia, va merge mâine la Casa Albă pentru a participa la întâlnirea cu Donald Trump și alți lideri europeni.
Președintele Ucrainei urmează să se întâlnească cu șefa Comisiei UE
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat că îl va primi astăzi pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski la Bruxelles, înainte de a participa împreună la o reuniune online a „Coaliției de Voință”.
Liderii „Coaliției de Voință”, inclusiv președintele francez Emmanuel Macron, cancelarul german Friedrich Merz și premierul britanic Keir Starmer, se vor reuni prin videoconferință pentru a coordona acțiunile înaintea vizitei președintelui Zelenski la Washington, programată luni.
La videoconferință va participa și președintele României, Nicușor Dan
Președintele României, Nicușor Dan, va participa la reuniunea „Coaliției de Voință” prin videoconferință, urmărind să contribuie la discuțiile privind coordonarea sprijinului internațional pentru Ucraina în contextul perspectivei unei negocieri dintre SUA-Ucraina-Rusia, după summitul organizat de președintele american Donald Trump în Alaska.
Reuniunea „Coalition of the Willing este grupul țărilor care lucrează la planuri de sprijin pentru Ucraina în cazul unui armistițiu.
Președinta Comsiei Europene a anunțat că va pleca împreună cu Zelenski
Totodată, von der Leyen a confirmat printr-o postare pe X că, la solicitarea liderului ucrainean, va fi prezentă mâine la Casa Albă, unde are loc o întâlnire între președintele american Donald Trump și mai mulți lideri europeni, pe tema situației din Ucraina.
Celor doi lideri li se va alătura și cancelarul german Friedrich Merz
Cancelarul german Friedrich Merz va călători luni la Washington DC pentru a se alătura discuțiilor dintre Volodimir Zelenski și Donald Trump, potrivit unei declarații proaspăt publicate de Guvernul federal, potrivit BBC.com
„Vizita va avea rolul unui schimb de informații cu președintele american Donald Trump, după întâlnirea acestuia cu președintele rus Vladimir Putin în Alaska”, a transmis purtătorul de cuvânt al cancelarului.
„Cancelarul Merz va discuta stadiul eforturilor de pace împreună cu șefii de stat și de guvern și va sublinia interesul Germaniei pentru un acord rapid de pace în Ucraina.
Discuțiile vor aborda, printre altele, garanțiile de securitate, chestiunile teritoriale și sprijinul continuu pentru Ucraina în apărarea sa împotriva agresiunii ruse.
Acest lucru include menținerea presiunii prin sancțiuni.”
Și președintele Franței, Emmanuel Macron va merge la Washington cu Zelenski și ceilalți lideri
Președintele francez Emmanuel Macron, a anunțat că îl va însoți pe Volodimir Zelenski la Washington DC, luni, alături de ceilalți lideri europeni care și-au anunțat deja intenția de a merge la Casa Albă.
Într-o declarație publicată recent, biroul președinției franceze a transmis că liderii vor urmări „coordoonarea dintre europeni și Statele Unite, cu scopul de a ajunge la o pace justă și durabilă, care să păstreze interesele vitale ale Ucrainei și securitatea Europei.”
Prim-minsitrul italian, Giorgia Meloni, este așteptată să se alăture călătoriei către Casa Alba
Șefa guvernului italian, Giorgia Meloni, urmează, de asemenea, să călătorească la Washington mâine, informează Sky News, citat de theguradian.com. Până în prezent, nu există o confirmare oficială în acest sens.
Meloni, care a fost numită „consilierul lui Trump pentru Europa” și care a petrecut timp la Mar-a-Lago, reședința lui Trump din Florida, a fost singurul lider european invitat la inaugurarea acestuia în ianuarie.
Trump a descris-o pe premierul italian, susținătoare a Ucrainei, drept „o persoană minunată”.
Președintele finlandez Alexander Stubb a confirmat că va participa și el
Președintele finlandez Alexander Stubb a confirmat că va participa și el la întâlnirea de luni de la Casa Albă cu Zelensky și Trump.
Anunțul a fost făcut prin intermediul site-ului oficial al președintelui și vine după ce Ursula von der Leyen și Friedrich Merz și-au anunțat deja participarea.
Secretarul General NATO, Mark Rutte, se alătură delegației europene
Tot mai mulți lideri își confirmă participarea la întâlnirea de luni de la Casa Albă.
Secretarul General al NATO, Mark Rutte, va participa și el, confirmă NATO.
Prim-minsitrul Marii Britanii, Keir Stammer se va alătura delegației largi a președintelui Ucrainean la întâlnirea cu Trump
Prim-ministrul britanic Keir Starmer a confirmat că va face parte din grupul de lideri care vor participa mâine la întâlnirea de la Casa Albă dintre președinții Trump și Zelensky.
„Aceasta urmează după ce Prim-ministrul a apreciat eforturile președintelui Trump de a pune capăt războiului ilegal al Rusiei în Ucraina, reiterând poziția sa că drumul către pace nu poate fi decis fără președintele Zelensky, și co-prezidând astăzi (duminică, 17 august) o reuniune a Coaliției Voluntarilor pentru a discuta progresul în furnizarea Ucrainei de garanții solide de securitate în cazul oricărui acord.
La întâlnirea care va avea loc mâine la Casa Albă, Prim-ministrul, împreună cu alți parteneri europeni, este pregătit să sprijine această următoare fază de discuții și va reafirma că susținerea sa pentru Ucraina va continua atât timp cât va fi necesar.” transmite Downing Street.