Zelenski propune „trei piloni” ai garanțiilor de securitate pentru Ucraina în negocierile de pace. Reacția Rusiei: „Este o utopie”

0
Publicat:

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a prezentat vineri, 29 august, în cadrul unei conferințe de presă, ceea ce a numit „trei piloni” ai garanțiilor de securitate necesare țării sale pentru a descuraja viitoare acte de agresiune rusă, în contextul unui posibil acord de pace menit să pună capăt războiului.

Moscova respinge ideea desfășurării de trupe occidentale. FOTO: Profimedia

Garanțiile de securitate pentru Ucraina, alături de recunoașterea controlului teritorial, rămân puncte importante de dispută în negocierile cu Rusia. În ciuda medierii administrației președintelui american Donald Trump, războiul continuă, iar părțile rămân departe de un consens, notează Newsweek.

Ce presupun cei trei piloni ai lui Zelenski

Primul pilon vizează menținerea armatei ucrainene la nivelul actual de personal și asigurarea unei finanțări stabile pentru armament, sprijin ce ar urma să vină din partea Statelor Unite, prin producția internă de echipamente, precum dronele, și prin aprovizionarea mai amplă din partea Europei.

Al doilea pilon ar consta într-o garanție de securitate similară celei oferite de NATO, însă fără ca Ucraina să devină membră a Alianței – aspect deja exclus de Donald Trump. Zelenski a precizat că va discuta detaliile practice cu aliații europeni, inclusiv posibilitatea unei prezențe militare pe teren.

Al treilea pilon ar fi reprezentat de sancțiuni ferme împotriva Rusiei, menite să descurajeze Moscova și să pedepsească agresiunea, inclusiv prin utilizarea activelor rusești înghețate pentru reconstrucția Ucrainei după încheierea luptelor.

Deși nu l-a inclus oficial în această schemă, Zelenski a subliniat că aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană ar aduce garanții economice și de securitate suplimentare.

Poziția Rusiei: „O cale spre nicăieri”

Moscova respinge ideea desfășurării de trupe occidentale, în special NATO, pe teritoriul ucrainean și insistă că dorința Kievului de a se apropia de Alianță a fost principala cauză a invaziei. Rusia propune un aranjament de securitate care să includă membrii permanenți ai Consiliului de Securitate al ONU – Rusia, China, SUA, Marea Britanie și Franța – precum și alte state, precum Turcia.

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a avertizat că orice acord care nu include Rusia este sortit eșecului, invocând precedentul negocierilor eșuate de la Istanbul din 2022.

„Nu putem accepta ca problemele de securitate colectivă să fie decise fără participarea Rusiei. Este o utopie… Și sunt convins că în Occident, mai ales în Statele Unite, acest lucru este înțeles foarte bine. Este o cale spre nicăieri”, a declarat Lavrov.

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie