Zelenski i-a retras cetăţenia primarului din Odesa, acuzat că deţine şi cetăţenia rusă. Reacția edilului

0
Publicat:

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat marţi, 14 octombrie, un decret prin care i-a retras cetăţenia primarului oraşului-port Odesa, Ghennadi Truhanov, după ce Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a confirmat că acesta ar deţine şi cetăţenie rusă. Decizia are consecinţe imediate: edilul, aflat în funcţie din 2014, îşi pierde mandatul şi riscă deportarea. 

Zelenski i-a retras cetăţenia primarului din Odesa FOTO: EPA-EFE

Ucraina interzice deţinerea dublei cetăţenii cu Rusia, iar potrivit SBU, investigaţia a scos la iveală dovezi clare că Truhanov ar fi deţinătorul unui paşaport rusesc valid până în decembrie 2025, scrie reuters.

Pe canalul oficial al instituţiei, SBU a publicat inclusiv o imagine care pare să arate o copie a documentului, cu numele şi fotografia primarului.

„Cetăţenia rusă a anumitor indivizi a fost confirmată şi au fost pregătite decizii relevante în privinţa lor. Decretul a fost semnat”, a scris Zelenski pe Telegram, fără a menţiona nume, după o întrevedere cu şeful SBU, Vasil Maliuk.

Potrivit publicației citate, în paralel, preşedintele ucrainean a iniţiat crearea unei administraţii militare în Odesa, oraş-port strategic aflat sub presiunea constantă a atacurilor ruse.

Truhanov neagă şi acuză abuzuri

Primarul Ghennadi Truhanov respinge categoric acuzaţiile şi afirmă că va contesta decizia în instanţă, invocând o anchetă similară derulată de SBU în 2022.

„Am acum dovada că nu puteam, nici fizic, nici legal, să obţin cetăţenie sau paşaport ruseşti”, a declarat el pentru postul public Suspilne.

Edilul este în atenţia justiţiei ucrainene încă din 2017 pentru presupuse fapte de corupţie, a fost ţinta suspiciunilor privind o posibilă legătură cu Rusia încă din campania electorală care l-a adus la conducerea Odesei în 2014. Cu toate acestea, Truhanov a condamnat în mod repetat atacurile Moscovei asupra oraşului.

Potrivit Constituţiei ucrainene, preşedintele are prerogativa de a retrage cetăţenia. O sursă apropiată cazului a confirmat pentru Reuters că, odată cu Truhanov, încă doi cetăţeni ucraineni au fost vizaţi de aceeaşi măsură.

Pe fondul legii marţiale în vigoare, alegerile locale care ar fi trebuit să se desfăşoare la sfârşitul lunii octombrie au fost anulate.

Retragerea cetăţeniei, o practică utilizată în perioada sovietică împotriva disidenţilor, a redevenit un instrument folosit în ultimii ani de liderii de la Kiev, atât sub preşedinţia lui Volodimir Zelenski, cât şi a predecesorului său, Petro Poroşenko.

Mai multe pentru tine:
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie