WSJ: Oare Grexitul a fost planul lui Tsipras încă de la început?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cât de mult din tacticile lui Alexis Tsipras din ultimele cinci luni a fost dictat de incompetenţă şi ce parte din acestea au fost conduse de o conspiraţie?, se întreabă „Wall Street Journal“

Dacă ieşirea Greciei din zona euro a fost planul prim-ministrului Alexis Tsipras încă de la început, e greu de crezut ce s-ar fi putut face diferit pentru a salva ţara.

Cât de mult din tacticile lui Alexis Tsipras din ultimele cinci luni a fost dictat de incompetenţă şi ce parte din acestea au fost conduse de o conspiraţie?, se întreabă „Wall Street Journal“ (WSJ) într-o analiză despre ieşirea Greciei din uniunea monetară, făcută înainte de rezultatul referendumului. 

Premierul grec a declarat că cei care îl acuză că a plănuit ieşirea Greciei din zona euro spun minciuni. Însă ceea ce este sigur e că dacă Tsipras şi-ar fi propus în ianuarie să scoată ţara din uniunea monetară, este greu de crezut că ar fi procedat în alt mod.

Plan executat perfect

Alexis Tsipras a câştigat alegerile cu promisiunea că va respecta dorinţa votanţilor de a rămâne în zona euro, fapt care înseamnă că nu avea de ales decât se accepte negocierile cu creditorii atâta timp cât aceştia erau dispuşi să-i facă pe plac.

Dacă Grexitul era scopul său, atunci singura sa provocare a fost să se asigure că negocierile lâncezesc până la expirarea termenului de plată, când a fost introdus controlul capitalului şi ţara a intrat în incapacitate, făcând ieşirea din zona euro greu de evitat. Singurul risc la o asemenea strategie a fost ca băncile să rămână fără bani, moment în care ar fi putut interveni politica.

Referendumul privind solicitările creditorilor ar putea decide viitorul ţării, deoarece oficialii europeni au avertizat că Grecia nu va mai aparţine de zona euro dacă nu vrea să adopte reforme. 

Dacă acesta a fost planul lui Tsipras, atunci a fost executat perfect. Deponenţii au fost convinşi să-şi ţină banii în bancă, fiind asiguraţi zi de zi, timp ce cinci luni, că un acord este iminent. De fapt, în mare parte din acest timp nu au avut loc negocieri. Tsipras a tărăgănat procesul cu discuţii interminabile despre motivele adunării creditorilor, despre ce anume să se discute în cadrul întâlnirilor sau cine ar trebui să ia cuvântul.

În ultimul moment, el a depus propuneri care nu aveau nicio şansă să fie acceptate, dar care i-au permis să afirme că este vina creditorilor, că sunt nerezonabili. Când termenul de plată a expirat, când băncile s-au închis şi cu ţara în incapacitate, Tsipras a solicitat un referendum, cerând votanţilor să respingă un acord care oricum nu mai era valabil.

Mulţi oficiali europeni îl cred pe Tsipras incompetent

Tsipras a insistat că un vot negativ nu va conduce la Grexit, ci doar îi va da un atu în faţa creditorilor. Niciun oficial din zona euro nu crede că acest lucru este adevărat.

Relaţia dintre Tsipras şi alţi lideri din zona euro s-a deteriorat până în punctul în care este greu de crezut că aceştia se vor pune de acord pentru a da noi împrumuturi Greciei, totul în timp ce el rămâne la putere.

În loc de asta, votul „nu“ forţează Banca Centrală Europeană să concluzioneze că sistemul bancar din ţară, care se bazează mult pe garanţiile guvernului,  este insolvent. Băncile vor fi forţate să se închidă şi să nu se redeschidă până când nu sunt recapitalizate, fie printr-un ajutor al deponenţilor, fie prin utilizarea unei noi monede, notează WSJ.

Chiar şi acum, mulţi oficiali ai zonei euro sunt dispuşi să creadă că Alexis Tsipras a ajuns în acest punct ca rezultat al incompetenţei, mai degrabă decât ca urmare a unei misiuni secrete de a scoate Grecia din uniunea monetară.

Poate că Tsipras chiar şi-a făcut calculele greşit. Dacă a crezut sincer că zona euro va extinde acordul timp de încă o săptămână pentru a permite coaliţiei Syriza să facă campanie împotriva lor, atunci chiar a fost naiv. 

Pare clar că Atena nu a reuşit să anticipeze cât de repede se va răspândi panica atunci când a fost introdus controlul capitalului şi când pensionarii fără carduri bancare s-au trezit rupţi de economiile de-o viaţă.

Mulţi miniştri din zona euro au transmis foarte clar ministrului de Finanţe Yanis Varoufakis (care după referendum şi-a dat demisia, n.r.), că nu vor exista discuţii despre un nou ajutor financiar până când Atena fie anulează referendumul, fie face campanie pentru un vot „da“. În loc de asta, Alexis Tsipras a şi-a intensificat campania pentru „nu“.

Dacă rezultatul ar fi fost „da“, situaţia politică s-ar fi clarificat: Tsipras ar fi fost forţat să demisioneze în timp ce oficialii zonei euro au declarat că ar fi fost forţaţi să încheie un acord cu noul guvern pentru a menţine Grecia în zona euro.

În cazul unui „nu“, continuă WSJ, Tsipras şi coaliţia se pot absolvi de orice responsabilitate de a implementa un acord. De vreme ce Syriza domină Parlamentul, ar fi nevoie de noi alegeri care ar consuma timp şi care l-ar putea reinstaura la putere pe Tsipras. Într-adevăr, dacă Tsipras chiar s-a concentrat pe Grexit, atunci campania făcută pentru „nu“ i-ar putea asigura un câştig, indiferent de rezultat.

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile