Valeri Zalujnîi ar urma să părăsească postul de ambasador încă din ianuarie. Ce planuri are fostul comandant al armatei ucrainene

0
Publicat:

Valerii Zalujnîi, fostul comandant-șef al Forțelor Armate ale Ucrainei și actual ambasador al Ucrainei în Regatul Unit, ar intenționa să renunțe la funcția diplomatică chiar de la începutul anului 2026, potrivit informațiilor apărute în presa de la Kiev.

Valeri Zalujnii, fostul șef al armatei ucrainene/FOTO:Profimedia

Publicația NV scrie, citând surse din rândul politicienilor și diplomaților ucraineni, că Zalujnîi ar fi luat deja decizia de a-și încheia mandatul de ambasador, la mai puțin de doi ani de la numirea sa în funcție.

Surse apropiate de Administrația Prezidențială susțin că, în urmă cu câteva săptămâni, în timpul unei vizite la Kiev, Valerii Zalujnîi i-ar fi comunicat personal președintelui Volodimir Zelenski intenția de a se retrage din post.

Potrivit acelorași surse, fostului șef al armatei i-au fost propuse mai multe poziții-cheie în stat, inclusiv funcția de prim-ministru sau cea de șef al Oficiului Președintelui, însă Zalujnîi nu s-ar fi arătat interesat de aceste variante.

Alți interlocutori ai jurnaliștilor afirmă că generalul a luat în calcul și o eventuală revenire în fruntea Forțelor Armate ale Ucrainei sau o posibilă numire ca ambasador la Washington. Deocamdată, însă, nu ar fi fost luată nicio decizie în acest sens, iar schimbarea actualului ambasador al Ucrainei în Statele Unite nu s-ar afla pe agenda imediată a conducerii de la Kiev.

Valerii Zalujnîi a fost numit ambasador al Ucrainei în Regatul Unit și Irlanda în luna mai 2024, la câteva luni după ce a fost eliberat din funcția de comandant-șef al armatei, într-un moment tensionat al relației sale cu președintele Zelenski.

Numele lui Zalujnîi continuă însă să aibă o greutate politică semnificativă. Potrivit unui sondaj realizat la începutul lunii octombrie 2025 de „„First Rating System””, la comanda American Political Services, într-un potențial tur doi al alegerilor prezidențiale, mai mulți respondenți ar fi dispuși să voteze pentru Valerii Zalujnîi sau pentru șeful Direcției de Informații Militare, Kirilo Budanov, decât pentru actualul președinte.

În același sondaj, peste un sfert dintre alegătorii care ar participa la alegeri parlamentare au declarat că ar vota pentru o formațiune politică asociată cu numele lui Zalujnîi, deși un astfel de partid nu există în prezent. Pe locul al doilea s-ar clasa un eventual „bloc politic Volodimir Zelenski”.

Mai multe pentru tine:
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”