Ungaria mobilizează garda civilă la graniţa cu România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Membri ai gărzii civile vor fi mobilizaţi, începând cu acest weekend, pentru a sprijini misiunea de patrulare a poliţiei, în scopul apărării graniţei Ungariei cu România, în zona Kiszombor şi Nagylak, informează MTI.

13 asociaţii de gardă civilă vor fi mobilizate până pe data de 15 iunie, potrivit lui Istvan Batiz, preşedintele organizaţiei judeţene din Csongrad. Alături de poliţişti, voluntari vor patrula, între orele 18 şi 6 dimineaţa.

Patrulele vor activa în punctele de trecere a frontierei, în zona Kiszombor, Tiszasziget şi Makó, precum şi pe malul Mureşului. Vigilenţă sporită va fi acordată în toate teritoriile în care vor fi alertate  "activităţi de frontieră deosebite, precum şi acolo unde se impune reacţia imediată a poliţiei.

Începând de sâmbătă şi angajaţii Armatei Ungare participă din nou la activităţile de apărare a graniţei. În decurs de trei luni, două sute de soldaţi vor fi angrenaţi, pe schimburi, în apărarea frontierei. În total, o mie de militari îndeplinesc sarcini de susţinere la graniţa ungaro-sârbă, sub coordonarea poliţiei.", relatează agenţia maghiară MTI.

Jurnalişti ai publicaţiei G4 mediu atrag atenţia asupra faptului că acest tip „de militarizare a vieţii publice” iniţiate de Budapesta, şi-a găsit expresia şi în România. Iniţiativă legislativă venită din partea UDMR, şi „adoptată tacit pe 25 martie de către Senat”, prevede înfiinţarea aceluiaşi tip de unităţi de voluntari pentru asigurarea ordinii publice.

Mai multe pentru tine:
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent