Ungaria lui Orban, în trei decenii de la „picnicul paneuropean“: de la dărâmarea unui zid la ridicarea altuia

Toţi ochii vor fi aţintiţi luni spre Viktor Orban cu prilejul celebrării a 30 de ani de la căderea Cortinei de Fier, un eveniment istoric care contrastează cu zelul de care premierul ungar dă dovadă în prezent în ridicarea de noi ziduri la fontierele ţării sale, relatează AFP.

Pe 19 august, la Sopron, un orăşel situat la graniţa cu Austria, Guvernul Ungariei organizează o petrecere pe cinste în amintirea „picnicului paneuropean“ care s-a ţinut acolo în 1989. Acest eveniment cheie a marcat prima breşă în actul care a separat Europa în două blocuri după cel de-al Doilea Război Mondial, permiţându-le la circa 600 de est-germani să fugă în Austria via Ungaria.

Tot în acel an, pe când regimurile comuniste se prăbuşeau pe rând în Europa de Est, Viktor Orban, un tânăr opozant politic, s-a bucurat de o mare notorietate în urma susţinerii unui discurs răsunător în faţa unei mulţimi la Budapesta, un discurs în care a cerut plecarea trupelor sovietice.

Chiar dacă criticii săi consideră că rolul avut în evenimentele din acel an a fost exagerat între timp, apelul său la „democraţie cetăţenească“ a avut un ecou puternic.

Procesul de deschidere a frontierelor a culminat în 2004, când Ungaria a aderat la Uniunea Europeană. Iar ungurii au fost printre cei mai entuziaşti europeni în exercitarea dreptului nou dobândit de a se deplasa liber. În prezent, conform Eurostat, aproximativ 350.000 dintre ungurii activi sunt stabiliţi în alte ţări membre UE.

În anii care au urmat căderii comunismului, chestiunea imigraţiei în Ungaria s-a aflat în plan secund în comparaţie cu fenomenul emigraţiei spre vestul continentului.

Politica referitor la stabilirea străinilor în Ungaria, în special dreptul de azil, era destul de liberală.

La sfârşitul anilor ’80 şi în anii ’90, mii de etnici unguri din România au fost primiţi cu braţele deschise, la fel ca 50.000 de persoane refugiate în Ungaria din calea războaielor din fosta Iugoslavie, între care mulţi musulmani din Bosnia şi Herţegovina.

Boldizsar Nagy, de la Universitatea Europei Centrale, spune în această privinţă că nimeni nu punea pe atunci la îndoială binele fondat al dreptului de azil pentru aceştia din urmă, în contrast cu islamofobia care domină discursul public din Ungaria de astăzi.

„Se ştia că aceste persoane trebuie protejate de războiul din ţara vecină“, subliniază el.

Accent pe suveranitate

Ulterior, Ungaria şi-a înăsprit politica în domeniul migraţiei, mai ales sub conducerea lui Viktor Orban, premier între 1998 şi 2002 şi din 2010 încoace. În 2015, în timpul crizei migraţiei, a făcut din acest fenomen o problemă existenţială pentru Ungaria, trecând la ridicarea de bariere la graniţa cu Serbia şi blocarea drumului refugiaţilor către ţări din vestul Europei.

Însă, potrivit lui Zoltan Kiszelly, de la grupul de reflecţie conservator Institutul Secolului XXI, cei care văd o contradicţie între luările de poziţie ale lui Viktor Orban din 1989 şi în cele din 2015 nu au înţeles raţiunile sale.

Şi acum 30 de ani Orban era preocupat mai mult de „suveranitatea Ungariei“ decât de deschiderea frontierelor, subliniază el.

De altfel, punctează Zoltan Kiszelly  Viktor Orban şi-a explicat poziţia într-un discurs susţinut în Parlamentul Bavariei în octombrie 2016.

„Deschiderea frontierelor în 1989 şi protecţia lor astăzi sunt cele două feţe ale aceleiaşi monede“, a spus el în faţa aleşilor bavarezi.

Dacă în 1989 „noi ne băteam pentru libertatea Europei, acum noi protejăm această libertate“, susţine premierul ungar.