Un raport privat al Ministerului de Finanţe britanic avertizează asupra unui dureros „şoc economic“ în varianta unui Brexit, fără un nou acord comercial

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un raport privat al Ministerului Economiei şi Finanţelor al Marii Britanii avertizează asupra consecinţelor economice dureroase în situaţia în care Regatul Unit părăseşte piaţa unică europeană fără un nou acord comercial, scrie cotidianul The Independent, ce a intrat în posesia documentului.

Intenţia oficialilor de la Londra de a se baza pe tarifele stipulate de Organizaţia Mondială a Comerţului în cazul în care nu ajung la un nou acord comercial cu Uniunea Europeană va avea ca efect un „şoc economic major” şi reprezintă „alternativa cu cel mai negativ impact pe termen lung”, avertizează  acest raport.

Raportul avertizează asupra unor efecte concrete pentru consumatori cât şi pentru companiile comerciale. Dintre acestea se menţionează reintroducerea costurilor de roaming, asigurările pentru cumpărăturile făcute pe teritoriul ţărilor UE, compensaţiile pentru zborurile amânate, etc. În ceea ce priveşte revenirea la regimul organizaţiei Mondiale a Comerţului, acest lucru echivalează cu revenirea la un sistem de taxe şi tarife vamale pentru exporturile britanice în cele 53 de ţări cu care UE are încheiate acorduri de liber schimb. Aceste „oportunităţi vor dispărea şi vor trece ani buni până când noi înţelegeri vor fi încheiate, cu actualele condiţii pozitive aproape imposibil de replicat”, se afirmă în continuare.

„Marea Britanie va avea un acces mai mic pe piaţa unică europeană decât ţări ca Pakistan, Rwanda sau Yemen.”

Raportul descrie şi termenii în care Organizaţia Mondială a Comerţului tratează sectorul de servicii, ce înseamnă aproape 80% din economia Marii Britanii, ca fiind „depăşiţi, bazaţi pe un set de acorduri vechi de 20 de ani”, cu puţină relevanţă pentru ambiţiile economiei britanice.

Acest nou avertisment vine cu doar o zi înainte de discuţiile programate în camera inferioară a Parlamentului britanic unde guvernul condus de Theresa May va încerca să respingă un amendament propus de Camera Lorzilor la actul normativ de începere a discuţiilor pentru ieşirea din UE. Amendamentul în cauză susţine necesitatea unui vot al parlamentului asupra formei finale a acordului cu UE.

Theresa May declarase anterior că, în ceea ce priveşte părăsirea pieţei unice, „niciun acord e mai bun decât un acord rău”. În esenţă, este ceea ce contrazice raportul ministerului de finanţe, ce poate fi sintetizat ca „niciun acord e cel mai rău acord cu putinţă”.

Mai multe pentru tine:
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Destinul tragic al prințesei Ioana Cantacuzino și vila „23 August” din Călimănești. Castelul a ajuns o ruină istorică
Cum a avertizat-o Prințul Philip pe Kate Middleton chiar înainte să moară. Vorbele bunicului Prințului William au cutremurat-o pe Prințesă
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Oana Ioniță, moment de sinceritate. Cine e bărbatul căsătorit din showbiz pe care îl admiră: „Îmi plac oamenii frumoși”
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%