Un pilot fără calificare a zburat luni de zile cu pasageri prin Europa după ce și-a falsificat certificatele

0
Publicat:

Un pilot necalificat ar fi zburat timp de mai multe luni pe rute comerciale din Europa, după ce ar fi falsificat documentele care atestau calificarea sa de căpitan, relatează publicația germană Aero Telegraph.

Pilotul era, în realitate, copilot/FOTO:X

Bărbatul, angajat al companiei lituaniene Avion Express, ar fi pilotat aeronave cu sute de pasageri la bord, deși nu avea dreptul să ocupe funcția de comandant. Potrivit informațiilor obținute de Aero Telegraph, compania aeriană a confirmat incidentul și a declanșat o anchetă internă.

Pilotul era, în realitate, copilot (first officer) și ar fi obținut promovarea la rangul de căpitan folosind certificate falsificate. Înainte de angajarea la Avion Express, el ar fi lucrat pentru compania indoneziană Garuda Indonesia, potrivit acelorași surse.

Avion Express este o companie specializată în așa-numite contracte de wet lease – furnizează aeronave și echipaje complete altor operatori aerieni, printre care LOT Polish Airlines, easyJet și SunExpress. Flota companiei cuprinde peste 50 de aeronave, în principal modele Airbus A320 și A321, operate pe destinații din întreaga lume.

O purtătoare de cuvânt a companiei germane Eurowings, care a colaborat cu Avion Express, a declarat pentru publicația BILD că ancheta este în curs de desfășurare și se află „în responsabilitatea Avion Express”. „Așteptăm clarificarea completă a faptelor”, a adăugat aceasta.

Într-un comunicat transmis Aero Telegraph, Avion Express a precizat că „a luat cunoștință recent de informații neverificate privind experiența profesională a unui membru al echipajului” și că a fost lansată o investigație internă. „Siguranța și respectarea reglementărilor rămân prioritățile noastre absolute”, a subliniat compania, fără a oferi alte detalii.

Incidentul readuce în atenție o altă situație neobișnuită petrecută anul trecut în Statele Unite, când un zbor Alaska Airlines, operat de partenerul SkyWest, a fost nevoit să fie deviat după ce pilotul a recunoscut că nu are calificarea necesară pentru a ateriza pe aeroportul de destinație.

Zborul 3491, care decolase din San Francisco către Jackson Hole, Wyoming, la 8 august 2024, a fost redirecționat către Salt Lake City, Utah, la peste 450 de kilometri distanță. Potrivit martorilor, pilotul ar fi anunțat pasagerii prin interfon că „nu are calificările adecvate pentru această aterizare”.

Datele de zbor arată că aeronava a survolat de câteva ori zona Jackson Hole înainte de a schimba direcția spre Salt Lake City. Aeroportul din Jackson Hole este cunoscut pentru condițiile dificile de aterizare, datorate altitudinii, pistei scurte și curenților de aer puternici, ceea ce impune calificări speciale pentru piloți.

După incident, presa locală Cowboy State Daily relata că pilotul a fost văzut părăsind avionul vizibil jenat, pentru a-și recupera bagajele din spatele aeronavei.

Mai multe pentru tine:
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
O tânără prezentatoare a murit la nici 30 de ani
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei