Un copil din Bucea a povestit cum un soldat rus l-a ucis pe tatăl lui pe stradă: „L-am văzut cum l-a împuşcat de două ori, în dreptul inimii”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: BBC

Yuri Nechyporenko, un băiat de 14 ani, şi tatăl său Ruslan mergeau cu bicicleta la primăria din Bucea, unde se dădeau ajutoare, în speranţa de a lua medicamente şi mâncare. Cei doi au fost opriţi de un soldat rus, care l-a împuşcat şi pe el, şi pe tatăl lui, care însă nu a supravieţuit, scrie BBC.

„I-am spus că nu avem nicio armă şi că nu reprezentăm niciun pericol.

Tatăl meu a întors capul spre mine şi atunci a fost împuşcat... A fost împuşcat de două ori în piept, chiar în dreptul inimii. Apoi a căzut”, a povestit băiatul pentru BBC. 

Yuri a fost împuşcat prima oară în mâna stângă, iar după ce a căzut la pământ, soldatul l-a împuşcat din nou în braţ, potrivit hotnews.ro. 

„Stăteam întins pe burtă, nu vedeam nimic din ce se întâmpla în jurul meu”, afirmă băiatul.

Deşi Ruslan era deja mort, soldatul rus a tras din nou, de data aceasta în cap. 

„Am avut un atac de panică, zăcând acolo cu braţul rănit sub mine. Am văzut că mâna îmi sângera", a mai spus el.

Abia după un timp, când soldatul rus a intrat în spatele unui tanc, Yuri s-a ridicat şi a fugit. A ajuns acasă, unde i-a povestit mamei ce se întâmplase.

Alla, mama lui Yuri, a povestit şi ea pentru BBC că a plecat imediat să-şi vadă soţul, sperând că Yuri se înşală şi că bărbatul fusese doar rănit. „Fiul meu m-a implorat să nu o fac. A spus că mă vor ucide şi pe mine”, afirmă Alla.

A plecat, dar a fost întoarsă din drum de către vecini, care i-au spus că ruşii sunt peste tot pe străzi şi îi împuşcă pe cei pe care îi întâlnesc în zonele controlate de ei.

A doua zi dimineaţă, Alla i-a cerut mamei să o ajute. Purtând eşarfe albe, au mers amândouă la locul în care fusese împuşcat Ruslan. Mama ei a vorbit cu soldaţii ruşi şi au reuşit să treacă. În cele din urmă, au reuşit să ia trupul bărbatului şi să îl ducă acasă. Ruslan avea 49 de ani şi era avocat. L-au îngropat în grădina casei familiei.

Ruslan este unul din cei peste 300 de oameni din Bucha care au fost ucişi de trupele ruse, conform unui bilanţ provizoriu al autorităţilor ucrainene. Fotografii şocante cu oameni împouşcaţi pe străzi sau în subsolurile unor clădiri, unii dintre ei torturaţi înainte, au făcut înconjurul lumii. Rusia a negat însă orice atrocităţi comise de soldaţii săi în Bucha.

Mai multe pentru tine:
Pe ce sumă uriașă a apărut goală Andreea Antonescu în revista cu „iepurași”: „Puteai cumpăra cinci garsoniere”. De ce Andreea Bălan a refuzat cei 20.000 de dolari?
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Insula din Grecia care ascunde un pericol uriaș. Mai mulți români trag un semnal de alarmă: „Nu știu prin ce minune am reușit să mă ridic”
Filmul spectaculos care a cucerit topul Netflix la început de toamnă. Are o poveste diferită și te ține lipit de televizor
Cine este mama lui Toto Dumitrescu? Fosta soție a lui Ilie Dumitrescu a fost poreclită „Monica Bellucci de România”. FOTO
O dulce poveste lipovenească în episodul 2 al seriei „Portret gastronomic local”: „La Grisha” și Tortul Medovik
Întrebat ce a mâncat la dineul de stat, Donald Trump a răspuns abrupt: ”Ce naiba ne-au servit ei acolo”. Cum s-a simțit în UK
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Statul român, despăgubit de una dintre cele mai mari companii de asigurări din Olanda. Suma primită pentru tezaurul furat
Prințesa Kate i-a arătat Melaniei Trump cum te îmbraci informal, dar șic! Prințesa de Wales dă ora exactă în modă în Marea Britanie