Un bărbat a rămas fără o parte din ureche după ce a fost agresat de un soț gelos

0
Publicat:

Supărat peste măsură că un trecător nu-și mai lua ochii de la soția lui, un bărbat, în vârstă de 31 de ani, a fost arestat de oamenii legii din orașul italian Sondrio, după ce i-a smuls cu dinții o parte din urechea dreaptă respectivului individ, relatează Il Mattino.

Bărbatul a fost arestat pentru vătămare corporală din culpă. Foto: Shutterstock (Arhivă)

Întâmplare s-a petrecut duminică, 11 iunie. La fața locului au sosit autoritățile, după ce au fost sesizate cu privire la o dispută între doi bărbați. 

Se pare că întreaga scenă ar fi avut loc după ce soția bărbatului, în vârstă de 31 de ani, i-ar fi spus acestuia că este deranjată de faptul că un trecător nu-și mai ia ochii de la ea. Astfel, acesta s-a îndreptat spre respectivul individ, iar în timp ce vorbeau s-a năpustit asupra lui și l-a mușcat de urechea dreaptă. 

Bărbatul agresat a fost dus la spitalul din Sondrio, apoi a fost supus unui consult ORL. Conform sursei citate, victima are nevoie de peste 40 de zile de îngrijiri medicale pentru „amputarea părții superioare a urechii drepte cu leziuni permanente”. 

Ținând cont de gravitatea faptei, motivele banale și condamnările anterioare, inclusiv violență în familie și amenințarea unui funcționar public, agresorul, originar din Nigeria, a fost arestat pentru vătămare corporală din culpă. 

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție