UE „încurajează” țările membre să impună teste COVID călătorilor din China

0
Publicat:

Statele membre ale UE sunt „puternic încurajate" să impună tuturor călătorilor din China să prezinte înainte de plecare un test negativ la COVID-19 efectuat cu cel mult 48 de ore mai devreme, potrivit unui acord găsit miercuri între cei douăzeci şi şapte, notează AFP. 

Statele membre sunt încurajate să „testeze apele uzate ale aeroporturilor”. FOTO Shutterstock

În cursul unei reuniuni de experţi destinată să elaboreze un răspuns coordonat la explozia contaminărilor în China, europenii au convenit şi asupra altor recomandări, la latitudinea fiecărui stat membru să le pună în aplicare, se arată într-un comunicat al preşedinţiei suedeze a UE. 

Statele sunt astfel „încurajate" să completeze testul negativ cerut la îmbarcare în China cu „teste aleatorii" la sosirea pe teritoriul european, cu „secvenţierea rezultatelor pozitive" pentru a identifica posibile variante noi, scrie Agerpres.

 Cei 27 sunt, de asemenea, încurajaţi să „testeze apele uzate ale aeroporturilor care primesc zboruri internaţionale şi pe cea a avioanelor care sosesc din China", cu secvenţiere genomică.

Nu în ultimul rând, statele membre au căzut de acord să „recomande ca toţi pasagerii de pe zborurile către şi dinspre China" să poarte o mască de protecţie, potrivit concluziilor acestei reuniuni la care au participat şi reprezentanţi ai Islandei, Liechtensteinului, Norvegiei şi Elveţiei. 

Aceste concluzii sunt considerate ca fiind adoptate definitiv, deoarece sunt recomandări fără caracter obligatoriu din punct de vedere juridic. 

Europenii au convenit să facă din nou un bilanţ al situaţiei şi al măsurilor introduse „până la jumătatea lui ianuarie".

Beijingul a pus capăt pe neaşteptate politicii sale „zero-COVID" în decembrie şi de atunci a cunoscut o explozie a numărului de cazuri în rândul celor 1,4 miliarde de locuitori, iar duminică va ridica obligaţiile de carantină pentru turiştii din străinătate. 

Îngrijoraţi de lipsa de transparenţă asupra datelor chineze şi temându-se de apariţia unor noi variante, europenii au reacţionat iniţial dispersat, trei dintre statele membre ale UE (Italia, Spania, Franţa) hotărând unilateral să impună testarea la sosire sau la îmbarcare pentru călătorii din China.

„Contramăsuri”

 China a condamnat marţi aceste restricţii impuse de un număr tot mai mare de ţări din întreaga lume, avertizând că ar putea lua „contramăsuri" ca represalii. 

Abordarea noastră se bazează pe ştiinţă (...) Luăm măsurile pe care le considerăm justificate, adaptate la evoluţia situaţiei din China şi pe baza discuţiilor dintre experţii noştri", a replicat miercuri o purtătoare de cuvânt a Comisiei. 

Dacă statele membre vor avea libertatea să aplice recomandările adoptate la nivelul UE, „toată lumea înţelege că, dacă nu acţionăm împreună, vor fi găuri în dispozitiv", a adăugat un alt purtător de cuvânt. 

Săptămâna trecută, Centrul European de Prevenire şi Control al Bolilor (ECDC) a estimat „nejustificată" o depistare sistematică a călătorilor, ţinând cont că ţările UE „au niveluri de imunizare şi de vaccinare relativ ridicate" şi „variantele care circulă în China se află deja în UE". 

Subliniind lipsa de statistici chineze „fiabile", ECDC a estimat din nou marţi că explozia de infecţii în Chinanu ar trebui să aibă un impact asupra situaţiei epidemiologice din Europa". 

În schimb, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a considerat „de înţeles" măsurile de control luate în întreaga lume, din cauza „circulaţiei ridicate (a virusului) în China şi în absenţa unor date complete".     

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”