Trenul cu aur din Polonia ar putea fi o capcană nazistă, lăsată în urmă la finalul celui de-Al Doilea Război Mondial

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cum ar arăta trenul cu aur lăsat în urmă de nazişti FOTO Agencja Gazeta via Daily Mail

La 70 de ani de la încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial, Polonia este pe cale să rezolve misterul „trenului cu aur“, care se crede că e plin de bogăţii şi ascuns în tuneluri în sud-vestul ţării. Potrivit legendei, trenul nu a ajuns niciodată la destinaţie şi, de atunci, fascinează vânătorii de comori. Dar dacă acest tren este o capcană nazistă?, se întreabă „Daily Beast“.

Acum, răspunsul la misterul trenului nazist pare mai aproape ca niciodată. Piotr Żuchowski, şeful departamentului de conservare din cadrul Ministerului Culturii din Polonia a declarat vineri că este „99% sigur că am găsit trenul“.

„Aceasta este o descoperire fără precedent. Până acum, am găsit doar tancuri şi arme şi acum găsim trenul ce are peste 100 de metri lungime. Am văzut imaginile care arată trenul, acestea fiind realizate cu un radar performant ce pătrunde prin scoarţa terestră“, a declarat Żuchowski.

Autorităţile roagă oamenii să nu caute trenul – ar putea fi minat

Căutarea trenului nazist plin de comori a captivat oamenii încă de săptămâna trecută când doi bărbaţi susţineau că ştiu unde se află localizat. Însă vânătorii de comori, un polonez şi un neamţ, au solicitat o recompensă pentru dezvăluirea locului în care se află.

Totuşi, cu cât speranţele sunt mai mari şi cu cât mai mulţi oameni se alătură goanei după aur, cu atât oficialii roagă mai insistent populaţia să se oprească din căutări. Żuchowski a emis un avertisment săptămâna aceasta pentru toţi vânătorii de comori care încearcă să găsească trenul. „Vă solicit să opriţi căutările până când intră în funcţiune o procedură administrativă oficială care să asigure descoperirile“, se arată în comunicatul Ministerului Culturii. 

Există posibilitatea ca trenul să fie minat“, a adăugat Żuchowski. 

Polonia confirmă existenţa trenului nazist

Trenul ar fi fost găsit datorită unei confesiuni pe patul de moarte

Ministerul Culturii din Polonia a comunicat că în spatele descoperirii trenului s-ar putea afla o confesiune făcută pe patul de moarte. Trenul apoi ar fi fost localizat cu ajutorul radarului şi s-ar afla de-a lungul unei căi ferate lungi de aproximativ patru kilometri, între Wroclaw şi Walbrzych.  

„Nu ştim ce e în tren. Cel mai probabil echipament militar, dar ar putea fi şi bijuterii, opere de artă şi documente de arhivă“, a declarat Piotr Zuchowski. 

Ministerul Culturii din Polonia a anunţat că, indiferent ce conţine trenul, va fi returnat proprietarilor de drept, dacă aceşti vor fi găsiţi.

Ministerul Apărării, implicat în căutări

În ciuda atenţiei acordate oraşului Walbrzych, devine din ce în ce mai clar că descoperirea trenului ar putea necesita operaţiuni de amploare.

Dimensiunile istorice, legale şi de securitate privind trenul cu aur reprezintă o problemă naţională. Primarul din Walbrzych a anunţat că oraşul este în contact cu Ministerul Culturii, Trezoreria Naţională şi chiar cu Ministerul Apărării.

În acelaşi timp, primarul nu şi-a ascuns entuziasmul privind popularitatea pe care şi-a câştigat-o oraşul şi locuitorii lui. „Nu au fost niciodată atât de mulţi oameni interesaţi de Walbrzych şi de persoana mea. În ultimele trei zile, au existat mai mulţi pasionaţi decât în ultimii patru ani la un loc“, a declarat joi Roman Szelemej, primarul din Walbrzych.

Pentru moment, orăşelul de doar 120.000 de locuitori se „scaldă“ în celebritate, dar cât de mult va rezista depinde de ce comori se descoperă în tren, conchide „Daily Beast“.

Mai multe pentru tine:
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere