Trei persoane, judecate pe 5 iunie în legătură cu agresarea unui nepot al Primei Doamne Brigitte Macron

0
Publicat:

Trei bărbaţi suspectaţi că l-au agresat pe un nepot al Primei Doamne, Brigitte Macron, vor fi judecaţi pe 5 iunie şi vor rămâne până atunci în închisoare, relatează AFP.

FOTO Profimedia

În vârstă de 20, 22 şi 34 de ani, aceşti inculpaţi cu profil de marginali urmau să fie judecaţi iniţial miercuri la Amiens, în nordul Franţei, în înfăţişare imediată, în special pentru violenţe în cadrul întâlnirilor, dar avocaţii lor au cerut mai mult timp pentru a le asigura apărarea.

Preşedintele instanţei a decis să-i încarcereze în aşteptarea judecăţii din cauza "riscului de repetare a faptelor".

Această decizie este în conformitate cu solicitarea procurorului, Jean-Philippe Vicentini. "În democraţie, trebuie să vorbeşti, nu poţi lovi", a argumentat el.

"Nu trebuie să aşteptăm să avem un mort în această ţară pentru ca raţiunea să se impună din nou", a subliniat procurorul.

O adolescentă de 16 ani, de asemenea urmărită penal, urmează să fie judecată de un judecător pentru copii "în câteva luni", potrivit avocatului ei, Marc Blondet.

Opt persoane au fost arestate luni seara în Franţa pentru o agresiune asupra unui nepot al Primei Doamne, Brigitte Macron, în marja unei manifestaţii împotriva reformei pensiilor, potrivit tatălui acestuia şi unei surse din cadrul poliţiei, notează AFP.

Potrivit lui Jean-Alexandre Trogneux, tatăl victimei, este vorba de şase bărbaţi şi două femei. El a relatat că fiul său, Jean-Baptiste Trogneux, 30 de ani, a fost recunoscut şi încolţit de un grup ce participa la o "caseroladă" (caserole lovite în semn de protest împotriva adoptării de către guvern a reformei pensiilor).

Incidentul a avut loc în centrul oraşului Amiens, în nordul Franţei, la finalul unui interviu al preşedintelui Emmanuel Macron pentru jurnalul de ştiri televizat de luni seara.

Agresorii l-au lovit în cap, braţe şi picioare, înjurând "preşedintele, soţia sa şi familia noastră", înainte de a fugi când au intervenit trei vecini, a descris tatăl victimei atacul.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor