Spania, campioană la prețuri negative la electricitate. Consumatorii primesc facturi cu minus datorită energiei solare

0
Publicat:

Numărul orelor cu prețuri negative la electricitate în Spania a depășit 500 în 2025, de două ori mai mult decât totalul de anul trecut, pe fondul creșterii masive a producției de energie fotovoltaică și al dificultăților autorităților de a integra surplusul de energie verde. 

Boomul fotovoltaic aduce prețuri negative record la energie în Spania / Sursa foto: umweltbundesamt

Numărul momentelor cu energie la prețuri sub zero s-a dublat față de anul trecut

Numărul situațiilor în care prețurile la electricitate au fost sub zero în Spania este deja de două ori mai mare decât totalul de anul trecut, după creșterea explozivă a producţiei de energie fotovoltaică, cel mai recent indiciu al modului în care autorităţile se chinuie să integreze producția din ce în ce mai mare de energie verde, transmite Bloomberg, citat de Agerpres. 

De la începutul anului şi până în prezent, pe piaţa iberică au fost înregistrate peste 500 de situaţii de preţuri negative în anumite intervale orare, arată datele furnizate de bursa de electricitate OMIE. Alte piețe europene, inclusiv Germania şi Franţa, au înregistrat şi ele creşteri mari ale situaţiilor cu preţuri negative, chiar dacă nu la fel de mari ca în Spania. 

Primul caz de preţuri negative la electricitate în Europa s-a înregistrat în urmă cu aproape două decenii, însă în ultimii ani fenomenul a explodat pe măsură ce avansul energiei ieftine din surse regenerabile continuă să inunde sistemele energetice. Acesta este un indiciu că este nevoie de mai multe capacităţi de stocare, care să absoarbă excesul de producţie. 

În urma cu un an, producţia de energie fotovoltaică a Spaniei a trecut pentru prima dată pragul de 20 de Gigavaţi, şi între timp această situaţie s-a întâmplat de mai multe ori. Reţeaua Europeană a Operatorilor de Sisteme de Transport de Energie Electrică (ENTSO-E) estimează că în aproape două treimi din zilele din această vară, Spania a avut o producţie de energie fotovoltaică de peste 20 de GW.

În timp ce consumatorii câștigă, investitorii suferă

În timp ce investitorii suferă de pe urma diminuării profiturilor, unii consumatori cu tarife flexibile culeg beneficiile. Pe piaţa pentru ziua următoare, preţul mediu în Spania a scăzut cu aproape o treime comparativ cu situaţia din 2024. 

Până la 1 septembrie 2025, Spania a înregistrat 503 de intervale orare cu preţuri negative la electricitate, comparativ cu 451 în Germania şi 436 în Franţa. 

Cu toate acestea, preţurile din Spania au tendinţa de a nu scădea atât de mult sub zero ca pe alte pieţe. Cel mai mult au ajuns până la minus 15 euro pentru un Megawatt-oră, comparativ cu un minus de 250 de euro pentru un Megawatt-oră atins în Germania la începutul anului. Motivul este acela că producătorii de energie fotovoltaică din Spania nu primesc la fel de multe subvenţii ca jucătorii de pe alte pieţe. Asta înseamnă mai puţine stimulente să opreşti producţia când preţurile scad sub nivelul zero. 

Producţia solidă de energie hidro şi cererea slabă sunt şi ei factori importanţi care au alimentat preţurile negative în Spania. O limitare a exporturilor spre unele din statele vecine după blackout-ul din luna aprilie, a contribuit de asemenea la situaţiile de preţuri negative.  

România, printre țările cu cele mai mari prețuri la energie din UE. 

Problema prețurilor mari la energia care ajunge la consumatorii finali din România ar putea fi corectată cu ușurință printr-un act normativ care să limiteze speculațiile furnizorilor de energie, potrivit precizărilor făcute pentru „Adevărul” de un specialist în domeniu. 

  Ministrul Energie, Bogdan Ivan, a readus recent în atenție modul în care se stabilește prețul energiei pe piața OPCOM, spunând că acesta este raportat la cea mai mare ofertă, indiferent de cât de scăzut este prețul celorlalte.

Mai multe pentru tine:
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”