Sondaj în Ucraina: 62% dintre cetăţeni vor ca ţara lor să adere la NATO şi 68% vor să devină membri UE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ucraina - arhiva foto

Pe fondul tensiunii militare şi diplomatice dintre Rusia şi Ucraina, tot mai mulţi ucraineni dores ca ţara lor să se îndrepte către UE şi NATO.

Un sondaj de opinie prezentat de publicaţia The Moscow Times arată că sprijinul ucrainenilor pentru aderarea la NATO a atins cel mai mare nivel istoric, pe fondul tensiunilor apărute între Rusia şi Occident din cauza cererii Moscovei de a bloca definitiv Kievul să adere la NATO.

Sprijinul pentru aderarea Ucrainei la NATO scăzuse în decembrie 2021 la 55%, dar în februarie 2022 a ajuns la 62%, potrivit datelor adunate şi centralizate de Rating Group. 

„Este cel mai mare indicator al percepţiei pozitive asupra aderării Ucrainei la NATO de când se fac măsurătorile, din 2014”, susţin autorii cercetării.

30% dintre respondenţi se opun aderării fostei republici sovietice la NATO, în scădere de la pragul de 35% înregistrat în urmă cu două luni. 

68% dintre cei chestionaţi s-au declarat „pentru” aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană, în timp ce doar 24% au declarat că sunt „împotrivă”.

Sondajul a fost realizat de Rating Group (o organizaţie neguvernamentală de sondaj ucraineană ) pe un eşantion de 1.722 de persoane, în perioada 16-17 februarie. Sondajul nu include rezidenţii din Crimeea, anexată ilegal de Rusia în 2014, sau pe cei din regiunile separatiste din est, Doneţk şi Luhansk.

Din punct de vedere demografic, respondenţii din vestul şi centrul Ucrainei au tendinţa de a exprima cel mai mare entuziasm pentru aderarea la NATO şi UE, urmaţi de rezidenţii din regiunile sudice.

Sondajul şi-a publicat rezultatele după ce Statele Unite au declarat joi că Rusia este pe punctul de a declanşa un atac militar masiv împotriva Ucrainei, respingând afirmaţiile Moscovei că aceasta îşi retrage forţele.

Vă recomandăm şi: 

Ministerul Apărării clarifică de ce a apărut peste noapte o tabără militară în apropiere de graniţa română cu Ucraina

Dezbatere Historia la Adevărul LIVE, ora 12:00. Pace sau război în Ucraina?

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Patru zodii care, în următoarele 7 săptămâni, atrag bani și oportunități. Conjuncția dintre Saturn și Neptun deschide uși neașteptate, aducându-le câștiguri
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare