NATO a văzut „semnale” că Rusia a cerut arme Chinei, spune Stoltenberg

0
Publicat:
Ultima actualizare:

China trebuie să dialogheze ''în mod direct'' cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski dacă vrea ca planul său de pace să fie luat în serios, a susţinut marţi secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, potrivit agenţiei France Presse.

Jens Stoltenberg

 Preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său chinez Xi Jinping s-au reunit marţi, la Moscova, pentru noi discuţii despre conflictul din Ucraina şi consolidarea relaţiilor strategice dintre ţările lor.

Putin s-a declarat pregătit să discute despre o iniţiativă chineză vizând încetarea conflictului din Ucraina, pe baza unui document publicat în februarie de Beijing.''Îi revine Ucrainei să decidă care sunt condiţiile acceptabile pentru orice soluţie paşnică'', a afirmat Stoltenberg într-o conferinţă de presă organizată marţi, la Bruxelles, cu ocazia prezentării raportului anual al NATO pentru 2022.

''China trebuie să înţeleagă punctul de vedere ale Ucrainei şi să dialogheze direct cu preşedintele Zelenski. Orice soluţie de pace pentru Ucraina trebuie să se bazeze pe respectarea integrităţii teritoriale şi a suveranităţii Ucrainei. O încetare a focului sau orice soluţie care nu respectă suveranitatea şi integritatea teritorială ale Ucrainei nu va fi decât un mijloc de a îngheţa războiul şi de a-i permite Rusiei să-şi reconstituie forţele şi să atace din nou. Aceea nu va fi o pace justă şi durabilă'', a subliniat el.

Jens Stoltenberg a avertizat Beijingul cu privire la furnizarea de arme letale Rusiei.''Nu am văzut vreo dovadă conform căreia China îi livrează arme letale Rusiei, dar am văzut unele semne că a existat o cerere în acest sens din partea Rusiei şi aceasta este o chestiune care este luată în considerare la Beijing de către autorităţile chineze. China nu ar trebui să furnizeze ajutor letal Rusiei, aceasta ar însemna sprijin pentru un război ilegal, prelungirea războiului şi susţinerea invaziei ilegale a Ucrainei. Este un lucru pe care China nu ar trebui să îl facă'', a accentuat înalta oficialitate aliată.

NATO şi China nu sunt parteneri. Totuşi, Alianţa Nord-Atlantică ne consideră ţara asiatică un adversar, se precizează în raportul anual al NATO prezentat marţi.

''Noul concept strategic adoptat de Alianţă la Summitul de la Madrid din iunie 2022 identifică Rusia ca ameninţarea cea mai importantă pentru securitatea noastră, alături de terorism, şi indică în mod clar că pentru interesele, securitatea şi valorile noastre China este o provocare'', a mai spus Jens Stoltenberg.  

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort