Schimbare istorică în Irlanda de Nord: Republicana Michelle O'Neill devine prim-ministru VIDEO

0
Publicat:

Michelle O'Neill a devenit sâmbătă oficial prima republicană, favorabilă unificării cu Irlanda, care conduce guvernul nord-irlandez, o schimbare istorică în această provincie din Regatul Unit, cu un trecut marcat de trei decenii de conflict sângeros, relatează AFP, citată de Agerpres.

În vârstă de 47 de ani, lidera Sinn Fein din Irlanda de Nord a fost numită prim-ministru după repornirea instituţiilor provinciei, boicotate timp de doi ani de unionişti pentru a se opune acordurilor comerciale post-Brexit, pe care le-au denunţat ca o ameninţare la adresa locului Irlandei de Nord în Regatul Unit.

Michelle O'Neill  s-a adresat parlamentarilor reuniţi la Palatul Stormont, salutatând „o zi istorică", o „nouă eră"

Republicana a promis un legislativ „pentru toţi", subliniind că ar fi fost „de neimaginat pentru generaţia părinţilor ei" ca un naţionalist să conducă executivul local.

Instituţiile provinciei au fost blocate timp de doi ani din cauza unui boicot al membrilor unionişti ai DUP pentru a se opune aranjamentelor comerciale post-Brexit, pe care le-au denunţat ca o ameninţare la adresa locului Irlandei de Nord în Regatul Unit.

„O victorie pentru toată lumea”

La sosirea sa în Stormont, lidera Sinn Fein pentru întreaga insulă Irlanda, Mary Lou McDonald, a declarat că guvernul nord-irlandez „nu ar putea fi pe mâini mai bune".

„Este o victorie pentru toată lumea astăzi, o demonstraţie că egalitatea şi incluziunea sunt la ordinea zilei", a adăugat ea.

Michelle O'Neill. FOTO Facebook Michelle O'Neill

În virtutea co-guvernării rezultate din Acordul din Vinerea Mare din 1998, care a pus capăt a trei decenii de conflict sângeros, lui Michelle O'Neill i se va alătura un vice-premier unionist, Emma Little-Pengelly.

Sinn Fein a ieşit învingător la alegerile din mai 2022, o schimbare fără precedent pentru acest partid, care a fost cândva vitrina politică a IRA (Armata Republicană Irlandeză), dar impasul politic a împiedicat-o pe Michelle O'Neill să preia funcţia.

Trebuie creat un guvern local, cu competenţe în domenii precum locuinţele, sănătatea, ocuparea forţei de muncă, agricultura şi mediul. Afacerile de zi cu zi au fost gestionate de administraţie şi Londra în ultimii doi ani din cauza impasului, care a provocat exasperare în rândul populaţiei.

Săptămâna aceasta, după luni de negocieri cu guvernul britanic, Partidul Unionist Democrat (DUP) şi-a anunţat decizia de a pune capăt boicotului.

 Boicotul dusese la paralizia Adunării şi a executivului local, unde puterea a fost împărţită între unionişti - care s-au angajat să păstreze Irlanda de Nord în tabăra britanică - şi republicani.

Subliniind drumul dificil care urmează, liderul DUP, Jeffrey Donaldson, a susţinut că partidul său „a adus schimbarea pe care mulţi au descris-o ca fiind imposibilă". El a salutat o „zi bună pentru Irlanda de Nord", când „locul nostru în Regatul Unit şi pe piaţa sa internă este respectat şi protejat".

Acest argument este departe de a-i convinge pe cei mai duri unionişti, precum Jim Allister (TUV - Traditional Unionist Voice), pentru care Irlanda de Nord rămâne „în mare parte guvernată de legi străine", cele ale UE.

O mare provocare în implementarea Brexit a fost găsirea unei soluţii care să evite revenirea unei frontiere dure între Republica Irlanda, membră a UE, şi provincia britanică, protejând în acelaşi timp integritatea pieţei unice europene.

Modificarea acestor prevederi negociate între Londra şi Bruxelles în urmă cu un an, numită „Cadrul Windsor” , care a relaxat controalele asupra mărfurilor, nu a fost suficientă pentru a convinge DUP.

 Partidul Unionist a acceptat un acord cu guvernul britanic

Dar, în această săptămână, Partidul Unionist condus de Jeffrey Donaldson a acceptat în cele din urmă un acord cu guvernul britanic, considerând că acest text oferă suficiente garanţii şi că elimină graniţa din Marea Irlandei pe care a denunţat-o. Cu toate acestea, această decizie nu este unanimă nici măcar în cadrul partidului său.

Revigorarea instituţiilor din Irlanda de Nord va permite, de asemenea, Londrei să elibereze un pachet de 3,3 miliarde de lire sterline (aproximativ 3,9 miliarde de euro) pentru a sprijini serviciile publice, care s-au confruntat recent cu o grevă de proporţii istorice.

Mai multe pentru tine:
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Zi tristă la Casa Regală română! Fiicele Regelui Mihai s-au reunit în lacrimi și durere
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea