Putin, sfidat la Kiev: „Nu ne este frică. Nu înţelege ce înseamnă democraţia şi diplomaţia”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Protest în faţa Ambasadei Rusiei la Kiev FOTO EPA-EFE

Uşile Ambasadei Rusiei la Kiev erau închise marţi. Se pare că nimeni nu era acasă. Afară, în stradă, o mulţime zgomotoasă flutura steagul naţional al Ucrainei. „Nu ne este frică de Putin”, scandau manifestanţii.

„Nu ne este frică de Vladimir Putin. Nici de armata lui”, spune activistul Roman Tîşcenko într-un interviu acordat jurnalistului Luke Harding, de la „The Guardian”.

În spatele său, protestatarii cântau „Putin huilo”. „Înseamnă că Putin este un nenorocit”, explică activistul ucrainean. „Este imnul nostru. A fost inventat de suporterii din Harkiv, în 2014, când Rusia ne-a furat Crimeea”, adaugă el.

Luni seara, după o şedinţă a Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, Putin a recunoscut aşa-numitele „republici populare” Doneţk şi Lugansk ca state independente. Într-un discurs lung şi ameninţător, preşedintele rus a susţinut că Ucraina nu este un stat, ci produsul unei erori istorice făcute de Lenin.

„Putin este nebun”, crede Tîşcenko. „Ucraina este atât o ţară, cât şi un stat. Avem tradiţii străvechi. Kievul este mai vechi decât Moscova. Avem o istorie mai îndelungată ca naţiune” decât Rusia, subliniază el.

Katerina Cerepanova, o femeie de 38 de ani din regiunea Hmelniţki, din vestul Ucrainei, afirmă la rândul ei că discursul lui Putin a fost „dezgustător”.

„A fost un delir, dar nu ne-a şocat. A repetat ceea ce a scris înainte, istoria lui imaginară. Sper doar că ruşii au fost şocaţi cânt l-au ascultat, pentru că a fost atât de nebunesc, atât de ireal”, a declarat ea pentru CNN.

„Aşa face de 15 ani încoace. Ne minte întruna. Ceea ce face el nu este diplomaţie, ci o nerozie”, s-a revoltat şi Nina Vasîlenko.

„Putin nu înţelege ce înseamnă democraţia şi diplomaţia. «Este al meu şi trebuie să iau», aşa crede el. Vrea să ia Ucraina şi spune: «Frumoasa mea»”, adaugă Ala Bovtun.

Calmul dinaintea furtunii?

Pericolul războiului planează asupra Kievului, un oraş de trei milioane de locuitori. Statele Unite şi Marea Britanie cred că ambiţiile lui Putin nu se limitează la jumătate din Donbas şi avertizează că preşedintele rus intenţionează să lanseze o ofensivă împotriva restului Ucrainei, vizând mai ales Kievul. Trupe şi tancuri ruseşti au fost poziţionate deja la graniţa Belarusului cu Ucraina, la două ore de mers cu maşina până la Kiev. Informaţiile colectate de serviciile secrete sunt alarmante pentru Ucraina - Putin vrea efectiv să o subjuge.

Şi totuşi, locuitorii Kievului încearcă să-şi păstreze calmul. Cafenelele şi restaurantele erau deschise marţi, în timp ce copiii se jucau în parcuri. Noul slogan, tot mai vizibil, este „Cred în Ucraina”.

„Ne vom apăra ţara”, dă asigurări un alt activist, Serhii Ikonnikov, într-un dialog cu Luke Harding.

„Dacă Putin invadează, se va vărsa mult sânge rusesc”, insistă el, notând că ucrainenii vor lupta pentru a-şi „apăra ţara, casele şi familiile”, în timp ce armata rusă nu are nicio motivaţie.

„Va fi sfârşitul Rusiei şi începutul unei noi Europe minunate, cu Ucraina membră a acelei Europe”, plusează el.

În jurul lui, protestatarii agitau de zor pancarte pe care se putea citi că „Donbasul este al Ucrainei” şi că Rusia este „Imperiul Răului”.

Marş la Berlin în semn de susţinere pentru Ucraina FOTO EPA-EFE

Într-o altă parte a Kievului, lângă un pod de sticlă de pe râul Nipru, fotograful Denis Astapenko este convins că Rusia duce o campanie de dezinformare pentru a-i înspăimânta pe ucraineni. „Există o mulţime de zvonuri, dar îmi păstrez calmul”, spune el.

Olga Macevska, o bibliotecară pensionară, contestă viziunea lui Putin despre istoria Ucrainei şi o cataloghează complet greşită, chiar stupidă.

„Trebuie să se ducă în arhive”, afirmă ea, reamintind că Moscova nici nu exista când Kievul inaugura Catedrala Sfânta Sofia.

Roman Tkaciuk, responsabil de apărarea Kievului, dă asigurări că oraşul este pregătit în cazul unei invazii. El precizează că oraşul dispune de 5.000 de adăposturi anti-bombe, iar subsolurile sunt prevăzute în aşa fel încât să asigure spaţii pentru spitale, fabrici de pâine şi alte facilităţi critice. Şi declară că va lupta până la capăt dacă va fi nevoie: „Voi fi ultima persoană care va părăsi oraşul. Familia mea locuieşte aici, mama mea locuieşte aici. Nu mă duc nicăieri”.

Mai multe pentru tine:
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Care au fost ultimele cuvinte ale celebrului criminal în serie, Ion Râmaru. „Vampirul din Bucureşti” i-a uimit pe cei care l-au executat
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Loviți de cancer, Meme și Teodora Stoica au găsit o metodă prin care celule canceroase sunt mâncate
Cele mai frumoase imagini de la parada de 1 Decembrie din București. Nicușor Dan, baie de mulțime la finalul ceremoniilor
Chiar nimic nu-i iese bine? Meghan Markle primește titlul de „Salmonella Sussex”, după gafa de Ziua Recunoștinței
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid