Preşedintele Consiliului European: Liderii UE care promovează „iluzii“ utopice privind o Europă unită au pierdut contactul cu popoarele lor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderii UE care promovează „iluzii“ utopice privind o Europă unită au pierdut contactul cu popoarele lor şi riscă să piardă în faţa populiştilor eurosceptici hotărâţi să distrugă blocul comunitar, a avertizat luni preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, citat de Reuters.

Tusk, care va prezida un summit al liderilor UE luna viitoare, ce va avea loc la câteva zile după referendumul din Marea Britanie privind ieşirea sau rămânerea în Uniune, a rostit criticile într-un discurs către conservatorii din ţările UE, inclusiv numeroşi susţinători ai unei Europe mai federale.

“Noi suntem cei responsabili pentru confruntarea realităţii cu tot felul de utopii – o utopie a Europei fără state naţiuni, o utopie a Europei fără conflicte de interese şi ambiţii, o utopie a Europei care îşi impune propriile valori în afară”, a subliniat fostul premier polonez.

“Obsedaţi de ideea unei integrări imediate şi totale, nu am observat că oamenii de rând, cetăţenii Europei, nu ne împărtăşesc euro-entuziasmul. Deziluzionaţi de viziunile măreţe privind viitorul, ei ne cer să facem faţă mai bine decât până acum realităţii prezente (…). Euroscepticismul a devenit o alternativă la aceste iluzii”, a adăugat el.

Tusk nu a menţionat explicit dezbaterea privind Brexit în discursul rostit la Luxemburg, la o reuniune a Partidului Popular European (PPE), la care au luat parte şi cancelarul german Angela Merkel şi şeful Comisiei Europene Jean-Claude Juncker.

Însă, Tusk, care a apărat în repetate rânduri drepturile statelor împotriva forţelor care centralizează puterea la Bruxelles, a avertizat că o ieşire a Regatului Unit din UE reprezintă un risc major pentru blocul comunitar. El le-a cerut liderilor să schimbe abordarea privind confruntarea forţelor anti-UE, ce includ mişcări puternice în Franţa, Olanda şi Ungaria. “Ameninţarea unei dezmembrări bântuie Europa (…). Viziunea unei federaţii nu mi se pare cel mai bun răspuns”, a subliniat şeful Consiliului European.

O mare parte din campania pentru pentru ieşirea Marii Britanii din UE s-a concentrat pe temerile privind o mai mare integrare în detrimentul suveranităţii naţionale – temeri care sunt puternice şi în Polonia, ţara de origine a lui Tusk, unde partidul de centru-dreapta al fostului premier a pierdut puterea anul trecut în faţa euroscepticilor din PiS.

Mai multe pentru tine:
Femeile care au înfruntat foamea, frica și moartea: adevărul despre cum a distrus Uniunea Sovietică Moldova anilor ’40
Cătălin Drulă, critic la adresa primarului interimar pentru modul în care a gestionat situația meteo: „E un pic în campanie domnul Bujduveanu”
Regele Charles, mișcare istorică neașteptată, prima dată în 1428 de ani! Suveranul a numit o femeie în acest post cheie pentru Marea Britanie
Neliniște la palat! Ce crede familia regală britanică despre apariția lui Meghan Markle la Săptămâna Modei de la Paris
Cauza morții bateristului Marius Keseri de la Direcția 5. Prietenii rup tăcerea. „Boala cumplită îl schimbase, nu-l mai recunoșteai. Venea la biserică să se roage”. Ultimele fotografii
De ce Eugen Cristea și Anca Pandrea simt în casă energia persoanelor moarte: „Nu oricine poate”. Și Mihai Onilă are o legătură paranormală cu fiica-înger: „O aud mental”
Alimentul care nu trebuie să lipsească din farfuriile românilor. Dr. Virgiliu Stroescu îl recomandă în fiecare zi: „Ne curăță și ne vindecă tot organismul”
Un obiect unic pe teritoriul fostei provincii romane Dacia, descoperit la Turda
Soacră mare la 92 de ani! Actrița Joan Collins și-a condus unicul fiu la altar
Oana Roman nu îl mai menajează pe Botezatu! „Se îmbracă de zici că vrea să impresioneze un extraterestru cocalar”
Eduard, un copil de 10 ani, crescut de bunici și abandonat de părinți, luptă pentru viață! A vomitat sânge și are nevoie de o operație urgentă la inimă. AJUTĂ ȘI TU!