Plângere împotriva Lituaniei în legătură cu închisori secrete CIA

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Parchetul lituanian va analiza plângerea unui saudit care fi fost deţinut într-o închisoare CIA din Lituania

Organizaţia pentru drepturile omului Redress a anunţat joi că a sesizat parchetul Lituaniei cu o plângere în numele unui saudit suspectat de terorism care ar fi putut să fi fost deţinut într-o închisoare secretă CIA în această ţară baltică, relatează AFP.

Organizaţia cu sediul la Londra afirmă că acţionează în numele lui Mustafa al-Hawsawi, care riscă pedeapsa cu moartea pentru presupusa sa participare la atentatele de la 11 septembrie 2011 în Statele Unite.

"Am conchis că există o mare probabilitate ca domnul al-Hawsawi să fi fost deţinut aici, în Lituania, în perioada martie 2004-septembrie 2006", a declarat pentru presă, la Vilnius, Sarah Fulton, o avocată Redress.

Ea a precizat că organizaţia a depus plângerea pe 13 septembrie, după ce a analizat date de zbor, transferuri ale altor suspecţi şi alte informaţii despre presupuse închisori secrete aparţinând agenţiei americane de informaţii CIA.

Contactată de AFP, Rita Stundiene, o purtătoare de cuvânt a parchetului lituanian, a declarat joi că Biroul procurorului este pe cale să examineze plângerea.

Julia Hall, o reprezentantă Amnesty International, a declarat pentru presă, la Vilnius, că Lituania, care deţine preşedinţia Uniunii Europene (UE), ar trebui "să dea un exemplu şi să onoreze angajamentul Europei de a proteja drepturile omului".

Al-Hawsawi este al doilea suspect de terorism care ar putea să fi fost deţinut în mod ilegal în Lituania, în închisori secrete CIA, după Abu Zubaydah, considerat numărul trei în ierarhia reţelei teroriste Al-Qaida, care a lansat o procedură la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) de la Strasbourg.

În plus, Abu Zubaydah a obţinut deja statutul de victimă din partea parchetului polonez, care anchetează asupra unor închisori secrete CIA în Polonia.

În 2010 justiţia lituaniană a clasat, fără să-i dea curs, în lipsă de probe, un caz privind trei foşti oficiali din cadrul serviciilor secrete lituaniene, suspectaţi că au ascuns existenţa unei instalaţii care ar fi fost controlată de CIA.

În decembrie 2009 o anchetă parlamentară lituaniană a identificat două instalaţii care ar fi fost utilizate în perioada 2003-2006, apreciind că este imposibil să spună dacă ar fi găzduit deţinuţi.

Mai multe pentru tine:
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat