Olanda şi UE au ajuns la un acord asupra Ucrainei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Premierul olandez Mark Rutte (în imagine) trebuie acum să-i convingă pe aleşii din ţara sa asupra garanţiilor primite la Bruxelles FOTO AFP

Şefii de stat sau de guvern din Uniunea Europeană (UE) au acceptat joi condiţiile puse de Olanda în vederea aprobării Acordului de asociere UE-Ucraina, a anunţat premierul maltez Joseph Muscat, citat de Reuters.

Acest acord ar trebui să consolideze relaţiile politice şi să liberalizeze schimburile comerciale între Ucraina şi cele 28 de state membre UE, în scopul apropierii fostei republici sovietice de spaţiul european. Dar acordul a fost respins în aprilie anul acesta, prin referendum, de olandezi.

În urma referendumului, Guvernul olandez a cerut garanţii suplimentare pe tema apropierii între UE şi Ucraina.

Potrivit unei copii obţinute de AFP, noul document prevede - negru pe alb - ca Ucrainei să nu i se confere „statutul de ţară candidată la aderarea“ la UE, aşa cum a dorit premierul olandez Mark Rutte, confruntat cu o puternică mişcare eurosceptică în ţara sa.

Rutte are acum delicata misiune de a convinge Parlamentul olandez să aprobe Acordul de asociere UE-Ucraina, un vot cu rezultat nesigur, deoarece coaliţia sa guvernamentală nu dispune de majoritatea absolută în Senat, notează AFP.

Mark Rutte a declarat că este important de avut o poziţie europeană unificată ăb faţa Rusiei, care este tot mai prezentă pe scena internaţională, în special după anexarea Crimeei în martie 2014.

Mai multe pentru tine:
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
O tânără prezentatoare a murit la nici 30 de ani
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei