Manifestaţie tensionatã la Madrid împotriva reducerilor bugetare în domeniul sãnãtãţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Guvernul lui Mariano Rajoy (foto) vrea să economisească şapte miliarde de euro în domeniul sănătăţii FOTO Mediafax

Mii de manifestanţi s-au adunat miercuri, într-o atmosferã tensionatã, în faţa Adunãrii regionale de la Madrid pentru a protesta faţã de reducerile bugetare din domeniul sãnãtãţii publice prevãzute de guvernul regional conservator, relateazã AFP.

Strigând "Este furt, nu reducere" şi "Ruşine!" în zgomotul asurzitor provocat de fluiere, medici, infirmiere şi pacienţi s-au confruntat cu poliţiştii timp de peste o orã.

O pancartã denunţa "reducerile criminale din sãnãtatea publicã".

Poliţia a dispersat, în final, manifestanţii.

În acest timp, deputaţii regionali dezbãteau bugetul pe 2013 care prevede mai ales privatizarea a şase spitale şi 27 de dispensare din regiune cu scopul de a economisi peste 500 de milioane euro.

"Vrem sã le demonstrãm cã sãnãtatea poate fi finanţatã altfel", a explicat Elena Moral, o îngrijitoare în vârstã de 47 de ani.

Medicii şi infirmierele madrilene au sporit acţiunile de protest însoţite de greve în anumite centre spitaliceşti, dupã anunţul acestui plan de economii care se adaugã celui anunţat deja de guvernul spaniol.

Angajat într-o cursã istoricã de austeritate, guvernul lui Mariano Rajoy vrea sã economiseascã şapte miliarde de euro în domeniul sãnãtãţii, un efort care are consecinţe asupra finanţelor regiunilor care se ocupã de bugetul acestui domeniu.

Duminicã, zeci de mii de manifestanţi au defilat, plecând din faţa a mai multe spitale din capitala spaniolã, pentru a se aduna în centrul oraşului, în celebra piaţã Puerta del Sol.

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”