Video Manifestaţie anti-imigraţie încheiată cu 19 arestări, la Dublin. „Nu suntem rasişti”

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

O manifestaţie anti-imigraţie s-a încheiat cu 19 arestări, în Irlanda, la Dublin, unde cazarea migranţilor a devenit un subiect deosebit de sensibil, potrivit AFP. Nu s-au înregistrat răniţi.

Aproximativ 500 de persoane au defilat prin centrul capitalei irlandeze, a constatat un jurnalist al agenţiei France Presse, potrivit Agerpres.

Manifestanţii au ajuns în apropierea parlamentului, dar un cordon de poliţişti i-a împiedicat să se apropie prea mult de clădire.

Poliția a indicat, într-un comunicat, că „în total, 19 persoane au fost arestate în cadrul operaţiunii de astăzi”.

Nu s-au înregistrat răniţi, potrivit comunicatului în care nu au fost furnizate alte detalii.

„Nu suntem rasişti, îi ajutăm pe adevăraţii refugiaţi, dar trebuie să avem grijă mai întâi de propriii noştri irlandezi”, a declarat pentru AFP Brian Garrigan, 57 de ani, care ţinea în mână o pancartă pe care scria „Irish Lives Matter” (Vieţile irlandezilor contează).

De-a lungul traseului s-au adunat și contramanifestanţi, mobilizaţi împotriva rasismului.

Irlanda a cunoscut în ultimii ani o creştere a sentimentului anti-imigraţie.

În noiembrie 2023, capitala Dublin a fost zguduită de revolte fără precedent, pe care autorităţile le-au atribuit agitatorilor de extremă dreapta, după un atac cu cuţitul comis de un irlandez de origine străină, soldat cu patru răniţi, dintre care trei copii.

A crescut numărul de solicitanţi de azil 

Guvernul irlandez se confruntă cu o creştere a numărului de solicitanţi de azil sosiţi în Irlanda, în timp ce ţara suferă de multă vreme din cauza lipsei de locuinţe.

În primele şase luni ale anului 2024, numărul solicitanţilor de azil din Irlanda a ajuns la peste 10.500, aproape dublu faţă de nivelul înregistrat în aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit datelor guvernamentale.

Manifestaţia anti-imigraţie s-a încheiat cu 19 arestări. FOTO captură video NT YouTube

Numărul incendiilor criminale a crescut în clădirile destinate să găzduiască solicitanţii de azil din Irlanda, cu câteva zeci de incendii în aceste centre din 2023.

Imigraţia ar urma să fie una din principalele teme ale alegerilor parlamentare din Irlanda, prevăzute să aibă loc până în martie 2025.

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Prințul Louis a captivat din nou audiența. Mezinul regal a jubilat în fața cadourilor imense primite, spre deliciul celor aflați la Sandrigham
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”