Înfrângere umilitoare pentru partidul Angelei Merkel

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alegătorii din landul german Mecklenburg-Pomerania Inferioară au fost chemaţi la urne Foto: AFP

Formaţiunea antiimigraţie Alternativa pentru Germania a înregistrat astăzi, în cadrul alegerilor regionale din landul german Mecklenburg-Pomerania Inferioară, un scor foarte bun, reuşind să surclaseze Uniunea Creştin-Democrată (CDU) a Angelei Merkel, care s-a plasat abia pe locul trei, la o diferenţă de două procente faţă de populiştii de dreapta.

Primul loc a revenit, aşa cum era de aşteptat, social-democraţilor (SPD), care au obţinut, potrivit exit-poll-ului difuzat de ARD 30,5% din sufragii. Populiştii de dreapta din AfD, care militează intens împotriva migraţiei, au obţinut 21% din voturi, în timp ce CDU a avut de partea sa numai 19% din sufragii.

Înfrângerea suferită de partidul cancelarului federal este cu atât mai umilitoare cu cât biroul de circumscripţie al lui Merkel se află în acest land - la Stralsund. Însă, notează Deutsche Welle, cancelarul federal a avut rareori timp să treacă prin zonă.

Sondajele anunţau o luptă strânsă pentru locul doi între AfD şi CDU, care erau cotate cu 22% fiecare, în timp ce SPD era creditat cu 28% din intenţiile de vot. Până şi cancelarul federal a recunoscut că bătălia va fi una pe muchie de cuţit. 

Alegerile din acest land sunt considerate un test important pentru politica politica uşilor deschise pentru refugiaţi, promovată de cancelarul german Angela Merkel. De altfel, principale teme au fost reprezentate de posibilităţile de integrare a refugiaţilor şi de ameninţarea terorismului islamic.

Următoarele alegeri regionale din Germania vor avea loc pe data de 18 septembrie, în Berlin.

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie