Germania. Personalul medical, obligat prin lege să se vaccineze anti-COVID-19

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Pixabay

Deputaţii germani au adoptat vineri o lege care obligă personalul medical să se vaccineze împotriva covid-19, primul pas înaintea unei lărgiri a vaccinării obligatorii la întreaga populaţie, la începutul anului viitor, relatează AFP.

Proiectul de lege, care vizează să protejeze grupuri deosebit de vulnerabile, a fost adoptat cu o largă majoritate -  571 la 80 de voturi - în Bundestag, unde social-democraţii, ecologiştii şi liberalii sunt majoritari.

Toţi angajaţii spitalelor, azilurilor de bătrâni şi caselor de îngrijiri este necesar să fie vaccinaţi sau se fi vindecat de covid-19.

Personalul instituţiilor pentru persoane cu dizabilităţi, clinici de zi, cabinete medicale, servicii de salvare sau centre socio-educative este, de asemenea, vizat.

Textul prevede că profesiunile din sănătate au o ”responsabilitate deosebită”, deoarece se află ”în contact strâns şi intens cu grupuri de persoane care prezintă un risc mare de infectare şi de evoluţie gravă sau mortală a bolii”.

Salariaţii vizaţi au termen până la 15 martie să dovedească faptul că s-au vaccinat complet, riscând astfel să nu mai poată munci.

Amenzile, „inevitabile” pentru antivaccinişti

Mai multe instituţii medicale, mai ales aziluri de bătrâni din Saxonia-Anhalt şi din Brandeburg, s-au dovedit, în ultimele săptămâni, a fi focare de contaminare cu noul coronavirus şi au înregistrat un număr mare de morţi în rândul internaţilor.

Lanţul de contaminare a fost declanşat uneori de către un angajat nevaccinat, relansând dezbaterea cu privire la vaccinarea obligatorie a tuturor.

Datele cu privire la profesuni rămân incomplete, însă personalul medical este, în medie, mai vaccinat (aproape 90%) decât populaţia generală (69,3%), potrivit Institutului Robert Koch.

Prin această decizie, Germania se alătură altor ţări europene - ca Franţa, Italia, Grecia sau Marea Britanie - care au introdus prin lege vaccinarea obligatorie a personalului medical.

Germania, afectată de un nou val covid-19, vrea să meargă mai departe.

Noul cancelar social-democrat Olaf Scholz vrea să ceară Parlamentului să se pronunţe, până la sfârşitul anului, asupra vaccinării obligatorii care, în cazul în care este adoptată, urmează să intre în vigoare în februarie sau martie.

Porivit unui sondaj publicat joi, 68% dintre germani se ponunţă în favoarea vaccinării obligatorii a tuturor adulţilor, un nivel în creştere.

Cu toate acestea, autorităţile se tem că această măsură va aţâţa furia opozanţilor faţă de restricţiile sanitare, mobilizaţi cu miile de la începutul pandemiei.

Noul ministrul german al Sănătăţii, Karl Lauterbach, avertizează vineri, în Der Spiegel că amenzi în cazul celor care refuză să se vaccineze sunt ”inevitabile”.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani